EVENIMENT
Germania a înregistrat 1.411 cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, cu aproape 1.000 mai puține decât cu o zi înainte
Germania a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.411 noi contagieri cu coronavirus - departe de cele 2.507 de cazuri contabilizate sâmbătă - atribuite, în parte, faptului că nu toate statele federale comunică datele la sfârşit de săptămână, relatează duminică AFP.
Potrivit cifrelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate sâmbătă la miezul nopţii, numărul total al contagierilor declarate de la sfârşitul lunii ianuarie a ajuns la 284.140 de cazuri şi la 9.457 de decese, dintre care cinci survenite în ultimele 24 de ore.
Aproximativ 250.800 de persoane au fost declarate vindecate.
Vârful contagierilor s-a înregistrat între sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, cu peste 6.000 de noi infecţii raportate zilnic.
Cifrele au continuat apoi să scadă, iar de la sfârşitul lunii iulie au început din nou să crească, astfel că în luna august au depăşit pentru prima dată 2.000 noi contagieri zilnice.
Sâmbătă s-a înregistrat un nou record, care nu a mai avusese loc din aprilie, cu 2.507 noi contagieri în 24 de ore.
Săptămâna trecută, ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a arătat îngrijorat de creşterea numărului de cazuri la nivel naţional, dar şi de situaţia din ţările vecine, subliniind că în Spania situaţia "nu se află sub control".
El a precizat că majoritatea contagierilor sunt acum locale - faţă de procentul semnificativ al cazurilor importate în perioada de vacanţă - şi a avertizat că, deşi majoritatea celor afectaţi sunt tineri care prezintă puţine simptome, în scurt timp boala ar putea trece la persoanele în vârstă şi la alte grupuri de risc. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena
Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.
Cum s-a desfășurat selecția
68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori
Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro).
Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.
Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
