Connect with us

ACTUALITATE

Germania nu reușește să atingă ținta de 80% rată de vaccinare COVID-19

Published

on

Guvernul german nu a reușit să își atingă obiectivul de a vaccina 80% din populație împotriva coronavirusului până la sfârșitul lunii ianuarie, cu aproximativ o lună înainte de votarea unui proiect de lege privind vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, scrie Reuters.

Până luni, 75,8% dintre germani au primit cel puțin o doză de vaccin, ceea ce plasează țara în urma unor țări europene precum Italia, Franța și Spania, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, nu a menționat o nouă dată limită pentru atingerea obiectivului de 80%, dar a declarat că scopul este de a crește rata de vaccinare.

Săptămâna trecută, legislativul german a dezbătut vaccinarea obligatorie, care s-a confruntat cu rezistența politicienilor și a publicului larg.

Cele trei propuneri principale avute în vedere includ vaccinarea obligatorie pentru toți adulții sau persoanele de peste 50 de ani și obligația ca toți cei care nu au fost vaccinați să primească consiliere.

Numărul de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori pe parcursul a șapte zile a atins luni un nou record în Germania, urcând la 1.176,8 de la 1.156,8 în ziua precedentă, în condițiile în care țara se luptă cu un val de infecții cu varianta de coronavirus Omicron.

Aceasta se traduce prin 78.318 noi infecții raportate într-o singură zi, a declarat Institutul german Robert Koch (RKI). În total, peste 9,81 milioane de cazuri au fost confirmate până în prezent.

(sursa: Mediafax)

itește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading