Connect with us

ACTUALITATE

Germania: Restricțiile antiepidemice nu sunt pe placul nemților. Zeci de contestații, depuse împotriva legii ”frână de urgenţă”

Published

on

Arhivă Foto. Sursa foto: captura ruptly

Curtea Constituţională din Germania a primit, până în prezent, 65 de contestaţii referitoare la legea privind uniformizarea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice, adoptată de Parlament la iniţiativa Guvernului Angela Merkel, informează publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Curtea Constituţională germană a comunicat că probabil vor fi primite noi sesizări, astfel că nu s-a stabilit când vor fi judecate contestaţiile.

Multe proceduri vizează întreaga lege privind restricţiile antiepidemice, altele doar anumite prevederi. Sesizările au fost formulate de organizaţii pentru drepturi civice, de partide şi de cabinete de avocatură. Printre contestatari se numără Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), aflat în opoziţie.

Guvernul Germaniei a aprobat un proiect care prevede intensificarea şi uniformizarea restricţiilor antiepidemice, cancelarul Angela Merkel argumentând că "situaţia este gravă" şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată.

Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat, închiderea şcolilor şi a restaurantelor. Parlamentul de la Berlin a aprobat deja noile prevederi.

Mii de persoane au protestat în Germania săptămâna trecută, înregistrându-se confruntări în Berlin, unde 150 de manifestanţi au fost reţinuţi.

sursa: mediafax.ro

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

paradă planetară: aliniere rară a planetelor în februarie. mercur, venus,

Publicitate

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Published

on

video: „măștile poetice”, activitate cultural educativă la liceul „regina maria” dorohoi

Publicitate

La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.

Sub coordonarea profesoarei  Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Published

on

Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1 sibiu pitești,

Publicitate

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Published

on

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading