Connect with us

ACTUALITATE

Germania restricţionează utilizarea vaccinului AstraZeneca la persoanele cu vârsta peste 60 de ani

Publicat

Germania restricţionează utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, după mai multe cazuri de formare de cheaguri de sânge, au anunţat marţi ministerele Sănătăţii regionale şi federal, relatează AFP.

Cei cu vârsta sub 60 de ani care doresc să se vaccineze vor putea totuşi să decidă acest lucru, dar numai după ”consultarea unui medic specialist în vaccinare (…) şi o analiză personalizată a riscurilor”, au indicat miniştrii din cele 16 landuri germane şi din ministrul federal, potrivit unui comunicat difuzat la încheierea reuniunii.

Pentru cei cu vârsta sub 60 de ani care au fost vaccinaţi deja cu o primă doză din acest vaccin pot opta: fie să li se administreze o a doua doză, fie să aştepte recomandarea comisiei de vaccinare (STIKO) programată la sfârşitul lunii aprilie.

Cancelarul german Angela Merkel şi ministrul Sănătăţii Jens Spahn urmează să ţină o conferinţă de presă pe această temă.AGERPRES/(AS – autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Pescuitul cu japca, prins în flagrant la Stânca-Costești

Publicat

pescuitul cu japca, prins în flagrant la stânca costești

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au desfășurat, o acțiune pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în cooperare cu comisari ai Gărzii de Mediu și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

 

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 30 de persoane și verificați nouă pescari. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ITM Botoșani a dat amenzi de peste 220.000 de lei într-o lună: Muncă la negru și lipsa măsurilor de protecție, printre nereguli

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii octombrie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 84 controale. Au fost dispuse 122 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenționale, din care 6 avertismente și 14 amenzi, în valoare de 173.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane prestând muncă nedeclarată, 2 desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Congres PSD: Se alege noua conducere și se modifică statutul. Sorin Grindeanu, singurul candidat la șefia partidului

Publicat

botoșani: senatorul doina federovici a primit votul organizației psd pentru

Publicitate

Social-democrații se reunesc, vineri, într-un congres extraordinar pentru a-și alege o nouă conducere și pentru modificarea Statutului formațiunii.

Congresul PSD este programat să înceapă la ora 13:00, la Romexpo.

‘Mâine începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România. Un capitol bazat pe responsabilitate, unitate și soluții pentru români și economia românească. Congresul PSD este despre recunoașterea propriului drum…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cauza incendiului produs la Catedrala din Dorohoi. Sfaturile pompierilor botoșăneni

Publicat

cauza incendiului produs la catedrala din dorohoi. sfaturile pompierilor botoșăneni

Publicitate

Pompierii botoșăneni au stabilit cauza probabilă a incendiului care a izbucnit, joi seară, la Catedrala din Dorohoi.

Potrivit informațiilor, este vorba de foc deschis în spații închise (lumânare aprinsă uitată lângă materiale combustibile).

 

Pentru prevenirea producerii unor evenimente similare, se recomandă supravegherea permanentă a lumânărilor aprinse și amplasarea acestora la o distanță sigură față de persoane, mobilier, elemente de…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe