Connect with us

ACTUALITATE

Germania se aşteaptă la o agravare a pandemiei de COVID-19, în urma mutaţiilor virusului

Publicat

steag germania

Directorul institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, s-a arătat îngrijorat de posibilul impact pe care l-ar putea avea asupra Germaniei noile mutaţii mai infecţioase ale coronavirusului SARS-CoV-2.

Koch a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi în Germania, unde joi s-a înregistrat un nou record de decese, 1.244, dar crede că pandemia va fi pusă sub control anul acesta în Germania dacă un număr cât mai mare de cetăţeni se vor vaccina, relatează agenţia EFE.

''Încă nu puteam evalua în ce măsură noile variante (de coronavirus) influenţează situaţia în Germania, dar acestea s-ar putea impune de asemenea aici şi să conducă la o creştere a numărului de cazuri într-un timp chiar şi mai scurt'' faţă de Marea Britanie, unde noua mutaţie mai contagioasă descoperită în decembrie a devenit dominantă la Londra şi într-o parte a Angliei, provocând o creştere puternică a numărului cazurilor de COVID-19, a spitalizărilor şi deceselor, sistemul sanitar britanic fiind astfel copleşit de valul de internări.

Datele disponibile până în prezent nu sugerează că mutaţia britanică s-a răspândit masiv în rândul populaţiei germane, fiind deocamdată confirmate numai 16 cazuri, din care 15 legate de călătorii în Marea Britanie. Acestora se adaugă alte patru cazuri cu mutaţia coronavirusului descoperită în Africa de Sud, de asemenea legate de călătorii în această ţară.

Dar virusul evoluează şi ''aceasta nu va fi ultima mutaţie'', mai spune directorul institutului Robert Koch, referindu-se şi la o altă nouă mutaţie a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată în Brazilia, el îndemnând populaţia să respecte măsurile preventive şi să renunţe la călătoriile neesenţiale, întrucât mobilitatea amplifică răspândirea virusului.

Totuşi, responsabilul german estimează ca până la sfârşitul acestui an în Germania pandemia va putea fi pusă sub control cu ajutorul vaccinării, dar cu condiţia desigur ca un număr cât mai mare de oameni să accepte vaccinarea.

Cancelarul Angela Merkel şi premierii landurilor germane au convenit prelungirea restricţiilor antiepidemice şi înăsprirea unora dintre ele, cum este cea care priveşte reuniunile private, limitate pentru fiecare spaţiu locativ la o singură persoană din afara acestuia. Rămân închise instituţiile de învăţâmânt, cu unele excepţii, magazinele neesenţiale, restaurantele şi sunt suspendate activităţile culturale şi recreative. În zonele unde în ultimele şapte zile au fost confirmate 200 de cazuri la 100.000 de locuitori deplasarea localnicilor este limitată la o rază de 15 kilometri de domiciliul lor. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Tradiția colindului, păstrată și transmisă în familiile Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani

Publicat

foto: tradiția colindului, păstrată și transmisă în familiile parohiei „sfântul

Publicitate

În perioada 23 noiembrie – 28 decembrie, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani a desfășurat o serie de activități dedicate familiei, reunite sub titlul „Familia care colindă – mărturie de credință și iubire”. Inițiativa a adus împreună copii, părinți și membri ai comunității, având în centru colindul, ca vestire a Nașterii Domnului și ca prilej de apropiere sufletească.

Totul a început cu repetiții de colinde, la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Concursul de recitare „Dor de Eminescu”, ediția a treia, în cadrul Zilelor Eminescu 2026

Publicat

concursul de recitare „dor de eminescu”, ediția a treia, în

Publicitate

 Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2026, de la ora 16:00, la Teatrul de Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, a treia ediție a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, în cadrul Zilelor Eminescu 2026.

              Concursul își propune descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Publicat

calendar ortodox 2025: sfânta cuvioasă melania romana

Publicitate

Sfânta Cuvioasă Melania Romana – 31 decembie

 

Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare a unei averi imense. Părinții ei, Valerius Publicola și Caeionia Albina, făceau parte din oamenii de vază din senatul romanilor. Ei au avut doi copii: un fiu pe care l-au pierdut și o singura fiica: pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Câți kilometri de drum de mare viteză s-au construit în 2025. Autostrada Moldovei, proiectul-cheie

Publicat

câți kilometri de drum de mare viteză s au construit în

Publicitate

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România s-a extins semnificativ în anul 2025, cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar pentru anul 2026 autoritățile anunță deschiderea altor 255 de kilometri, potrivit datelor oficiale, relatează agerpres.ro.

Un moment important a fost consemnat pe final de an, înainte de Ajunul Crăciunului, când au fost dați în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe