Connect with us

ACTUALITATE

Germania va prelungi controalele la frontierele cu Polonia, Cehia şi Elveţia cel puţin două luni

Publicat

steag germania

Nancy Faeser, ministrul de interne al Germaniei, a declarat că va extinde controalele la frontierele cu Polonia, Republica Cehă și Elveția cu cel puțin două luni după data de 15 decembrie, conform informațiilor furnizate de dpa.

"Măsurile noastre funcţionează.

Lupta noastră împotriva afacerii fără scrupule a contrabandiştilor de persoane, care pun în pericol cu brutalitate vieţile omeneşti, este încununată de succes", a declarat Nancy Faeser pentru cotidianul german Rheinische Post, într-un comentariu publicat vineri.

Controalele mobile şi fixe au avut un efect clar de la introducerea lor în octombrie, limitând migraţia ilegală în Germania şi reducând povara asupra autorităţilor locale.

Faeser a prelungit luni controalele la frontieră până la 15 decembrie.

Potrivit Ministerului de Interne, circa 3.300 de intrări neautorizate au fost depistate şi 1.100 de intrări neautorizate au fost împiedicate de la introducerea controalelor, pe 16 octombrie.

"Asta înseamnă că aceste măsuri funcţionează şi vom continua să procedăm în acest fel", a declarat un purtător de cuvânt.

Declarațiile lui Andreas Roßkopf

Andreas Roßkopf, responsabil pentru poliţia federală la sindicatul poliţiştilor, a declarat pentru Rheinische Post că numărul solicitanţilor de azil nu a putut fi redus prin mijloace poliţieneşti şi că depunerea cererilor de azil nu a putut fi împiedicată.

Trebuie clarificat "dacă mii de poliţişti ar trebui de fapt să rămână la frontiere sau dacă nu ar fi desfăşuraţi mai bine pentru securitate în oraşe şi problema azilului rezolvată în cadrul legislativ al UE".

Situaţia de securitate în Germania este foarte sensibilă în acest moment, fiind investigate mai multe comploturi de a ataca târguri de Crăciun, notează dpa. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

vremea până la început de februarie: episoade de ger, ninsori

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

noi fraude în numele anaf, mesaje false ce par a

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

elevele Școlii gimnaziale rădăuți prut, locul ii la onsȘ fotbal u14,

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un cutremur slab, de magnitudine 3,2, s-a produs vineri seara în județul Vrancea

Publicat

cutremur 1.jpg

Publicitate

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 116,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 35 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km est de Brașov, 93 km sud-vest de Bârlad, 95 km sud de Bacău.

De...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe