Connect with us

ACTUALITATE

Gestul impresionant făcut de o stewardesă într-un avion Wizz Air. ”Îngerul” de la 10.000 de metri înălțime

Publicat

”Lumea e făcută din gesturi mici, nu din vorbe mari”, așa a scris un român stabilit în Marea Britanie într-o postare pe contul lui de Facebook. Marius Simionică, care de altfel este implicat în mai multe campanii umanitare, a povestit o întâmplare adevarată care l-a impresionat.

Aflându-se într-un avion, pe ruta Birmingham - București, Marius a suprins gestul nemaîntâlnit al unei stewardese față de o femeie mai în vârstă, care se afla în avion.

Impresionat de această întâmplare, a scris pe Facebook, iar postarea lui a reușit să facă furori pe Internet, reușind să strângă peste 15.000 de like-uri și mii de distribuiri.

Iată întâmplarea povestită de Marius Simionică:

”Îngerii există, iar eu am întâlnit unul

batrana

Aseară am zburat pe ruta Birmingham-București cu compania #WizzAir. Și tare aș vrea să vă fac cunosc un gest care mie unul mi-a umplut sufletul de bucurie și poate pe cât de mic pare pentru unii, pe atat de uriaș a fost pentru mine. Pe rândul 37A stă o doamnă de vârsta a 3-a care privea cum oamenii își cumpărau sandwich-uri și altele.

La un moment dat se ridică, merge în spate (eu în general stau pe ultimul loc) și timidă întreabă cât costă un sandwich, i se raspunde că 4€ și se întoarce la locul ei și se caută prin buzunare. La scurt timp, acest înger se întoarce din spate cu un sandwich (diferit de cele vândute, probabil sandwich-ul personal) și îl întinde doamnei cu un zâmbet molipsitor (vezi foto 😊) iar la 2 minute distanță îi aduce și un pahar de apa 🇷🇴🌏
Am întâlnit la viața mea multe vedete (cântăreți, actori, fotbaliști) însă niciodată nu am cerut să fac poză cu vreunul...
#Wizzair, te iert pentru toate întârzierile 😊

*Lumea e făcută din gesturi mici, nu din vorbe mari”

simionica

sursa: Facebook/ Marius Simionică

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Sinodul BOR: Declararea anului 2027 ca Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina și Teoctist Arăpașu – printre hotărâri

Publicat

sinodul bor: declararea anului 2027 ca anul comemorativ al patriarhilor

Publicitate

Declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii” și ”Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh partenie, episcopul lampsacului

Publicitate

Sfântul Ierarh Partenie trăit în secolul al IV-lea în orașul Lampsac (vechea Pitiusa din Misia, Asia Mică), pe vremea lui Constantin cel Mare (306-337), și a dus o viață luminată de Harul lui Dumnezeu și închinată ajutorării de aproapele.

S-a născut în orașul Melitoupolis din regiunea Hellespont (în apropiere de strâmtoarea Dardanele de astăzi, Asia Mică) și a fost fiu al diaconului Hristodoulos, slujitor în biserica din cetatea Melitoupolis....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Februarie la extreme în România: De la viscole și troiene de 5 metri, la temperaturi de primăvară. Explicațiile ANM

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Extremele lunii februarie. De-a lungul timpului, ultima lună de iarnă ne-a adus de multe ori intervale cu vreme extremă, fie că vorbim de viscole, ninsori abundente și temperaturi deosebit de coborâte, dar în contrast și perioade cu vreme deosebit de caldă.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri, pe pagina de Facebook, o retrospectivă a extremelor înregistrate de-a lungul timpului în luna februarie.

Extremele lunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Botoșani: Sindicatul Europol acuză condițiile insalubre din sediul Poliției Rutiere. IPJ caută alt imobil

Publicat

video botoșani: sindicatul europol acuză condițiile insalubre din sediul poliției

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anunțat, vineri, că se află în căutarea unui nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere, după ce Sindicatul Europol a publicat imagini cu spațiile insalubre în care funcționează acest serviciu.


”Avem pretenții de poliție europeană, dar strângem apa cu fărașul la fiecare ploaie. Polițiștii rutieri din Botoșani, la fiecare ploaie, trăiesc cu teama că le poate cădea tavanul sau tencuiala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe