Connect with us

ACTUALITATE

Ghinea: Voi participa luni la întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, la invitația premierului

Publicat

Fostul ministru al Proiectelor Europene, Cistian Ghinea, spune că premierul i-a propus să rămână ministru, dar a refuzat. Acesta a confirmat că va participa luni la întâlniea cu președinta Comisiei Europene, la invitația premierului.

„Premierul Cîțu mi-a propus să rămân ministru și am refuzat, ceea ce confirmă și el. Toate zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliției din care să facă parte USR PLUS sunt fake news”, a scris sâmbătă pe Facebook Cristian Ghinea.

Acesta spune că a lucrat bine cu premierul și cu toți miniștrii din Guvern, „nu e nici un secret”: „Obiectivul urmărit cu îndârjire a fost să avem un PNRR viabil, susținut de toată Coaliția. Am realizat acest obiectiv”.

El a confimat că va participa luni la întâlnirea cu președinta CE.

„Nu este un secret, am mai spus-o: am lucrat efectiv la PNRR și am reușit să îl agreez cu Comisia Europeană chiar până în ultima clipă. Mai exact, până cu câteva ore înainte ca demisiile noastre, ale miniștrilor USR PLUS, să ajungă în Monitorul Oficial. Pentru că PNRR este un plan de țară care va schimba România pentru generații. După ce vom fi construit autostrăzi și vom fi reîmpădurit România, vom putea spune că am fost acolo. Și USR PLUS a fost acolo. Voi participa luni la întâlnirea cu președinta Comisiei Europene, la invitația premierului și dupa consultări cu cei doi copreședinți ai USR PLUS. Pentru că PNRR este al României”, susține fostul ministru.

Întrebat sâmbătă dacă sunt șanse pentru refacerea coaliției cu USR PLUS, Florin Cîțu a spus: „Da. Cele mai mari șanse le are coaliția de guvernare. Am avut discuții. Am avut discuții cu domnul Ghinea, vine luni la semnarea PNRR, deci am avut discuții”. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

ANOFM: 66 programe de formare profesională vor începe din ianuarie, la nivel național

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna ianuarie 66 programe de formare profesională pentru 1.157 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Conform unui comunicat al ANOFM, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: Daruri pentru bătrânii pe care i-au salvat de la frig

Publicat

foto: jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: daruri

Publicitate

Astăzi, 20 decembrie, jandarmii botoșăneni au dăruit pachete de alimente celor doi bătrânei pe care i-au ajutat anul acesta să ajungă acasă în siguranță.

Pe 10 februarie, nea Vasile plecase pe jos cale de 14 km spre casă, din orașul Darabani până în satul Vatra din comuna Hudești, când a fost observat de un echipaj de jandarmerie care a realizat imediat pericolul la care se expune acesta, având în vedere problemele de sănătate ce îi...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu într-o garsonieră din municipiul Botoșani: 22 de adulți și doi copii, evacuați preventiv

Publicat

incendiu într o garsonieră din municipiul botoșani: 22 de adulți și

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Aleea Parcului, din municipiul Botoșani. Bunurile dintr-o garsonieră,

situată la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au simțit miros de fum și au sunat după ajutor, la pompieri.

 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Garaj în flăcări, la Leorda. Alarma a fost dată de vecini

Publicat

garaj în flăcări, la leorda. alarma a fost dată de

Publicitate

Sâmbătă dimineață, în localitatea Leorda, a izbucnit un incendiu la un garaj, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Alarma a fost dată de vecini.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au acționat prompt și au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la locuințele din zonă. Până la sosirea echipajelor, proprietarul a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe