EVENIMENT
Giani Kiriță, amintiri despre copilăria grea. „Tata se îmbăta, o bătea pe mama și o învia cu apă”

Giani Kiriță nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. A fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști români. Puțini sunt cei care știu că în spatele imaginii sale de luptător neînduplecabil se află o dramă de neimaginat. Iată ce probleme a avut jostul căpitan al lui Dinamo în copilărie!
Prin ce dramă a trecut Giani Kiriță în copilărie
Giani Kiriță, acum în vârstă de 45 de ani, a fost unul dintre cei mai importanți jucători de fotbal din România. De asemenea, acesta s-a remarcat și la emisiunile la care a participat.
Acesta a fost concurent în echipa Faimoșilor în primul sezon Exatlon, câștigat de Vladimir Draghia, însă Giani Kiriță a demonstrat că este puternic și capabil să reziste în condiții extreme. Puțină lume cunoaște, însă, drama prin care a trecut fostul fotbalist în…
Citește mai mult pe impact.ro

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, piețele internaționale fiind mai optimiste în ceea ce privește încetarea agresiunii Rusiei în Ucraina.
Ședința din marțea aceasta, a fost cea de a patra consecutivă de depreciere pentru euro, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Leul se apreciază
Media euro a coborât…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
“Rabla” revine în septembrie cu o finanțare de 200 de milioane de lei. Voucherele vor fi mai mici

Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu un buget de 200 milioane lei și reguli noi, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Ghidul de finanțare actualizat va fi lansat în consultare publică până la finalul acestei săptămâni.
“Rabla” revine cu vouchere mai mici
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care permite continuarea programului, cu accent pe reducerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula. Activitatea se poate prelungi până la 70 de ani, dar fără pensie. OUG în dezbatere

Pensia și salariul nu se vor mai putea cumula: Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul, iar măsura s-ar aplica inclusiv polițiștilor. Un proiect de lege prevede că angajații cu decizie de pensionare își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani.
Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul în orice instituție publică sau companie/regie de stat, transmite Antena 3 CNN.
Astfel, nu va încasa pensie în același timp cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pachetul 2 de măsuri ar putea fi adoptat săptămâna următoare prin asumarea răspunderii. Ce conține

Cel de-al doilea pachet de măsuri care va conține reforma companiilor de stat, a administrației publice, a pensiilor magistraților, dar și introducerea unor noi taxe, ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Guvern. PNL a votat în unanimitate să susţină acest Pachet 2 de măsuri, prin asumarea Guvernului.
„Undeva săptămâna viitoare, nu pot să vă spun o zi foarte clară, dar probabil marţi, miercuri, joi este foarte probabil ca premierul să vină şi să susţină acest…
Citește mai mult pe Alba24.ro