ACTUALITATE
Gimnasta-minune de 15 ani de la "Românii au talent" s-a stins din viață. Emma Neagu suferea de o boală incurabilă
Emma Neagu, tânăra care a impresionat o țară întreagă după ce a participat la emisiunea ”Românii au talent”, dansând grațioasă cu toate că avea amputat un picior, a murit la vârsta de 15 ani, anunță adevarul.ro.
Adolescenta locuia în Toronto, Canada, împreună cu familia ei, iar în 2017, a fost diagnosticată cu cancer osos, boală cu care s-a luptat până în ultima clipă. Cu toate că medicii i-au spus că îi pot salva piciorul, Emma a decis să permită doctorilor să îi amputeze un picior, aceasta fiind singura modalitate prin care ea ar mai fi putut dansa.
Tânăra a devenit cunoscută în România în luna februarie, după ce a apărut în sezonul nouă „Românii au talent“. Adolescenta a impresionat prin ambiţia şi spiritul ei. Pasionată de gimnastică şi dedicată ei încă de la vârsta de trei ani şi jumătate, ea a reuşit să facă performanţă în acest domeniu în ciuda faptului că a ales să-i fie amputat piciorul, tocmai pentru a putea să-şi urmeze pasiunea.
Mama copilei a povestit la Pro TV că, deşi medicii i-au spus că îi pot salva piciorul, ea a ales să-l amputeze pentru a putea dansa în continuare.
„Am plâns împreună de nenumărate ori. Când i-au spus că îi pot salva piciorul, ea a ales să-l amputeze, pentru că i-au spus că dacă îşi va salva piciorul va fi doar pentru partea estetică, va avea un metal în picior şi va termina cu gimnastica şi cu dansul, dar dacă îşi va amputa piciorul, cu multă muncă şi determinare, va putea să facă ce făcea şi înainte. Am avut multe divergenţe. «Tu ai înnebunit? Să-i laşi să-ţi taie piciorul când poate fi salvat?»“, a povestit mama fetei în ediţia din 8 februarie 2019 a emisiunii „Românii au talent“.
De altfel, notează Adevărul, la momentul respectiv, adolescenta mărturisea că nu regretă decizia pe care a luat-o şi pe care o consideră cea mai bună. „Mult timp m-am întrebat de ce eu, de ce eu, dar nu ajută să întrebi aşa ceva şi lupţi în continuare, că nu ai ce să faci. Eu zic că gimnastica mi-a dat puterea, nu ştiu dacă neapărat mi-a salvat viaţa, dar mi-a dat puterea să trec peste chestia asta“, spunea copila.
Atât publicul, cât și juriul și prezentatorii show-ului au avut lacrimi în ochi, mai ales că Emma a mărturisit discret că încă nu este complet vindecată: „Eu mă simt bine, eu dansez, rezultatele arată altceva totuşi, dar eu mă simt bine şi fac tot ce vreau“.
Mama ei a lămurit: „La ultima radiografie a mai apărut ceva. Ea a avut şi două operaţii la plămâni, au fost metastazaţi“.
”Să văd un copil în fața mea cu astfel de atitudine mi se pare dincolo de orice închipuire. Acest copil are o demnitate extrordinară”, a spus Florin Călinescu după ce a urmărit prestația Emmei la ”Românii au talent”.
”Este admirabil mesajul pe care îl transmiți. Te admir și te iubesc”, a mărturisit și Andra, foarte impresionată de viața și atitudinea Emmei.
Tânăra ajunsese în semifinalele emisiunii.
Vezi și VIDEO: Episodul de la ”Românii au talent” dintre Bobonete și ”purificatorul” din Alba Iulia, Alexandru Pârgaru, în atenția CNA
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
