Connect with us

EDUCATIE

Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar. Ce se întâmplă cu elevii claselor a 8-a și a 12-a

Publicat



prescolari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 27 aprilie 2020, că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar.

”S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor în acest an grădinițele și școlile să nu se mai redeschidă. Elevul nu se va întoarce fizic. Până pe 12 iunie continuă formele de învâțământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum, se mai poate face și o evaluarea suplimentară.

Sunt totuși câteva excepții. Elevii din clasele a 8-a și a 12-a vor putea reveni la școală după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțare pot fi respecate. Vor fi maximumm 10 elevi într-o sală și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare. Se va măsura temperatura, se va face intrarea pe o parte se va ieși pe altă parte și alte reguli de distanțare socială”, a declarat președintele.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EDUCATIE

Număr record de elevi rămași fără loc, din ultimii 5 ani, în prima etapă de Admitere la liceu. Care este motivul

Publicat

Sursa foto: edupedu.ro

Elevii au aflat la ce liceu au intrat, însă mulţi au rămas pe dinafară, chiar şi cu medii aproape de zece.  Peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizaţi în această sesiune de admitere la liceu, cu peste 3.700 mai mulți ca anul trecut și cu peste 7.200 mai mulți ca în 2018. Nu au completat corect opţiunile. Ei vor fi repartizaţi în cea de-a doua sesiune de admitere.

Numărul candidaților rămași nerepartizați este cel mai mare înregistrat în ultimii 5 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. O explicație ar fi că aceștia nu au completat corect fișele de înscriere ori au bifat prea puține variante. Și vorbim de foarte mulți copii cu medii mari, de peste 9,50, care au rămas pe dinafară în această primă sesiune de admitere.

Numărul insuficient de opțiuni completate de unii candidați și faptul că la completarea fișelor de înscriere părinții s-au orientat după broșurile cu medii de anul trecut, în condițiile în care anul acesta mediile au fost mai mari, acestea ar fi cauzele situației actuale, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.

Creșterea cu 76,6% a numărului elevilor rămași nerepartizați în prima sesiune de admitere la liceu este cea mai mare din perioada 2016-2020. Cei mai mulţi elevi aflați în această situație sunt în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Cluj, Prahova, Sibiu şi Neamţ, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educaţiei.

1.882 dintre cei rămaşi nerepartizaţi au medii între 7 şi 9.56. Primul pe lista candidaţilor nerepartizaţi este un elev din Giurgiu care are media 10 la absolvirea claselor V-VIII şi care are media generală de admitere 9,56. Acesta a candidat la licee din Bucureşti, dar nu a fost repartizat.

„Una dintre cauze este completarea unui numar insuficient de opțiuni în fișele de înscriere. Au fost cazuri în care un candidat cu media 9 a completat doar 15 opțiuni, de exemplu, și nu a putut fi repartizat la niciuna, chiar dacă a avut medie mare”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației Monica Anisie.

Pe medie, numărul de opțiuni completate de candidați a fost de 16, iar anul acesta este cel mai mare număr de opțiuni completate de candidați din ultimii 5 ani, aproape 2 milioane.

Citește întreaga știre pe edupedu.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Repartizarea computerizată la liceu va avea loc vineri

Publicat

laptop calculator

Repartizarea computerizată la liceu va avea loc vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Un procent de 76,20% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.

Astfel, dintre cei 160.663 de candidaţi prezenţi la Evaluarea Naţională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidaţi (în creştere, raportat la cei 122.252 de candidaţi din etapa iniţială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,20%.

Dintre aceştia, 892 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.

Rezultatele la Evaluarea Naţională au fost publicate pentru prima dată prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bacalaureat – etapa specială/ Joi – proba scrisă la Limba şi literatura maternă

Publicat

Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă din cadrul examenului de Bacalaureat – etapa specială, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Primele rezultate vor fi afişate vineri, până la ora 12,00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14,00 – 19,00. Duminică vor fi anunţate rezultatele finale.

Bacalaureatul – etapa specială a început luni, cu proba la Limba română.

La etapa specială a examenului s-au înscris peste 140 de absolvenţi ai clasei a XII-a.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul este disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

A fost promulgată legea prin care Ministerul Educației asigură elevilor sau profesorilor, la cerere, un laptop sau o tabletă

Publicat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care Ministerul Educaţiei asigură fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau o tabletă, conectate la internet.

Actul normativ vizează completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

“Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate”, prevede legea. De asemenea, actul normativ stipulează că MEC asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activităţile de e-learning. AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate