EVENIMENT
FOTO: Grav accident într-o localitate din Vâlcea. Au fost anunțate două victime încarcerate
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, în orașul Ocnele Mari, sat Slătioare din județul Vâlcea. Din primele informații, două persoane au rămas încarcerate.
Potrivit ISU Vâlcea, accidentul în care a fost implicat un singur autoturism s-a produs în Slătioare, Ocnele Mari,
Au fost anunțate doua victime conștiente și încarcerate.
UPDATE: Precizările IPJ Vâlcea:
Șoferul unui autoturism cu trei pasageri, în timp ce se deplasa în comuna Ocnele Mari, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane, care au fost transportate la spital.

accident valcea 4
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației în care s-a produs evenimentul rutier.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Traficul se desfășoară în condiții normale.

Una dintre victime a fost preluată de echipajul SMURD, cu fracturi la mâini și picioare.
Cea de-a doua victimă a fost descarcetată, fiind predată echipajului de pe de ambulanță.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Dan Nistor, la meciul 500
Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.
Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
