EVENIMENT
UPDATE: Grav accident pe un drum din Timiș. Două victime, dintre care una decedată
Un accident mortal a avut loc, luni pe DJ 592, în județul Timiș. O persoană a fost rănită și una a decedat după impactul dintre o autoutilitară și două autoturisme.
Potrivit IPJ Timiș, un bărbat a condus un autoturism pe DJ 592 dinspre Timișoara înspre Lugoj, iar în apropiere de intrarea în Lugoj a acroșat o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 51 de ani, care circula din sensul opus de mers, ulterior intrând în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa tot din sensul opus de mers, în spatele autoutilitarei.
UPDATE ora 16.30: Grav accident pe DJ 592, în județul Timiș: Victima aflată în stare critică a decedat
În urma impactului, bărbatul de 52 de ani a decedat, iar un alt bărbat ce era pasager în același autoturism a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Potrivit ISU Timiș, la fața locului s-au deplasat de urgență 9 pompieri cu o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, la locul accidentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ.
În accident au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau 4 persoane (sex masculin). În urma impactului, o persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital de echipajul SMURD. Totodată, șoferul unui autoturism a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă în stare de inconștiență și predată echipajului medical de pe ambulanța SAJ, care efectuează manevre de resuscitare.
Pompierii au asigurat măsurile PSI necesare.
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier în Aiud. Două persoane rănite ușor, după ce un autoturism a lovit două mașini parcate
Un accident rutier s-a produs sâmbătă seara, în municipiul Aiud, pe strada Mărășești, unde un autoturism a acroșat două mașini parcate.
La fața locului a intervenit Secția de pompieri Aiud, care a asigurat măsurile specifice și acordarea primului ajutor medical.

Conform informațiilor preliminare, nu au fost persoane încarcerate, însă două persoane ar fi fost rănite ușor în urma evenimentului rutier.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Masa de Revelion este mai mult decât un festin, este un ritual al bucuriei și al speranței pentru anul care vine. Fie că alegem rețete moștenite din familie sau preparate mai sofisticate, meniul dintre ani adună laolaltă tradiția și dorința de răsfăț culinar.
Iată câteva idei care pot transforma seara de Revelion într-o adevărată sărbătoare a gustului.
Gusturi tradiționale care nu lipsesc de pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Colindatul între neamuri și vecini. Tradiția care ține comunitatea unită, păstrată în satele clujene
Dincolo de cetele de colindători și de ritualurile bine cunoscute ale Crăciunului, în satele județului Cluj se păstrează o tradiție mai puțin vizibilă, dar profundă. Colindatul între vecini, neamuri și prieteni.
E o practică mai “liniștită”, care are loc și în a doua și a treia zi de Crăciun, care are rolul de a întări legăturile dintre oameni și de a reînnoi încrederea comunitară la trecerea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Legea pensiilor speciale ale magistraților: CCR anunță duminică decizia privind sesizarea făcută de Curtea Supremă
Legea pensiilor speciale ale magistraților: Judecătorii Curții Constituționale sunt așteptați să anunțe duminică, 28 decembrie, o decizie cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casaţie și Justiție, care a contestat și al doilea proiect privind reforma sistemului de pensionare a magistraților.
Legea prevede creșterea în următorii 15 ani a vârstei de pensionare a judecătorilor și procurorilor la cea standard, de 65 de ani, și că pensiile lor nu pot depăși 70% din...
Citește mai mult pe Alba24.ro
