EVENIMENT
GRAV accident rutier într-o localitate din Dâmbovița. Coliziune între trei autoturisme. Doi tineri au fost răniți

Doi tineri de 18 și 24 de ani au fost răniți în urma unui accident rutier produs sâmbătă, pe raza localității Fieni din județul Dâmbovița. Două mașini s-au ciocnit iar în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată într-un alt autoturism.
Potrivit IPJ Dâmbovița, accidentul s-a produs în jurul orei 11:58, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un barbat în vârstă de 21 ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 24 ani.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat intr-un alt autovehicul, condus de un bărbat de 53 de ani.
În urma producerii evenimentului rutier două persoane de 18 ani și 24 ani au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
EVENIMENT
Bărbat din Vințu de Jos, reținut după ce a fost prins băut și fără permis la volan. Unde a fost oprit de polițiști

Un bărbat din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști după ce a fost prins băut și fără permis la volan, pe o stradă din Alba Iulia.
Potrivit IPJ Alba, la data de 9 octombrie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Alba au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Vințu de Jos, care este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
În cursul zilei de 9 octombrie 2025, în jurul orei 15:10, polițiștii au oprit,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenționare Cod Galben de vânt puternic în Alba și alte județe din țară, până sâmbătă seara. Zonele vizate

Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de vânt puternic pentru județul Alba și alte zone din țară. Acestea sunt valabile până sâmbătă seara.
Atenționare Cod Galben: sâmbătă, 11 octombrie, orele 5.00-23.00/ intensificări ale vântului
În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70-90 km/h.
La peste 1700 m vor fi rafale de 90-120 km/h.
Atenționare Cod Galben: sâmbătă, 11…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ilie Cenan (Globinvest SA Cluj): 30 de ani nu trebuie să fie un capăt de drum, ci o bornă care ne obligă să privim înainte

SC Globinvest SA din Cluj-Napoca sărbătorește, în această lună, 30 de ani de activitate. Globinvest a fost prima societate din România care a fost autorizată să administreze fonduri de investiții.
De-a lungul anilor societatea s-a adaptat mereu la schimbările pieței și a demonstrat ca prin seriozitate și tenacitate poate rezista încercărilor timpului.
Societatea a avut și activitate de pionierat pe piața…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ziua Internațională a Reducerii Riscului de Dezastre: ISU Alba prezintă recomandări în caz de cutremure, inundații, furtuni

Ziua Internațională a Reducerii Riscului de Dezastre, 13 octombrie. În acest weekend și luni, ISU Alba prezintă sesiuni de informare pentru persoanele interesate să afle cum trebuie să fie pregătite în caz de cutremur, inundații, alunecări de teren sau furtuni.
”Primul pas pentru reducerea riscului de producere a unei calamități naturale este conștientizarea. Să știi cum să te comporți într-o astfel de situație este la fel de important. Cu atât mai mult acum, când…
Citește mai mult pe Alba24.ro