Connect with us

ACTUALITATE

Grecia, deja în izolare, impune şi o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte

Publicat

Grecia, deja în izolare pentru combaterea pandemiei de COVID-19, a decretat miercuri o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte începând de vineri, după o creştere importantă a numărului infectărilor zilnice care a adus "o presiune" asupra sistemului de sănătate, relatează AFP şi Xinhua.

În condiţiile în care circulaţia a rămas aglomerată la Atena în pofida izolării impuse de sâmbătă, secretarul de stat pentru protecţie civilă, Nikos Hardalias, a anunţat o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în întreaga ţară începând de vineri, "între orele locale 21.00 (19.00 GMT) şi 05.00 (03.00 GMT)".

Numai "deplasările în scop de serviciu şi sanitar" vor fi autorizate, a precizat el.

Organizaţia naţională pentru sănătate publică din Grecia a raportat miercuri 2.752 de noi infectări în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat numărul total de cazuri confirmate la 63.321 din luna februarie.

De marţi, 43 de pacienţi au murit în Grecia, iar 297 sunt în prezent intubaţi.

În total, 909 oameni au murit în Grecia de la începutul epidemiei de COVID-19.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Salariul minim brut va crește la 4.325 de lei de la 1 iulie 2026. Aproape 1,76 milioane de salariați vor beneficia de majorare

Publicat

salariul minim brut va crește la 4.325 de lei de

Publicitate

Ministerul Muncii a publicat, vineri, proiectul de hotărâre privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2026. Potrivit documentului, salariul minim brut va ajunge la 4.325 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 6,8% față de nivelul aplicabil în luna iunie 2026, scrie alba24.ro.

Conform notei de fundamentare care însoțește proiectul, aproape 1,76 milioane de salariați vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceața a acoperit Municipalul, CFR Cluj a dat lovitura: FC Botoșani, prima înfrângere a sezonului

Publicat

ceața a acoperit municipalul, cfr cluj a dat lovitura: fc

Publicitate

Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat luni seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.

Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

O nouă porțiune din Autostrada A7 se deschide înainte de Crăciun: Românii vor circula și pe tronsonul Focșani–Adjud, anunță Sorin Grindeanu

Publicat

o nouă porțiune din autostrada a7 se deschide înainte de

Publicitate

Românii vor putea circula pe încă o porțiune din autostrada Moldovei A7 chiar înainte de Crăciun. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, lucrările la sectorul de autostradă dintre Focșani și Adjud sunt pe ultima sută de metri, iar deschiderea circulației este deja planificată în aceste zile. Noul tronson...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Bucuria de a bucura: Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Miorcani au organizat un Târg de Crăciun pentru Masa Bucuriei cu suflet mare

Publicat

bucuria de a bucura: elevii Școlii gimnaziale nr. 2 miorcani

Publicitate

Școala Gimnazială Nr. 2 Miorcani a fost cuprinsă astăzi, 19 decembrie 2025, de emoție, culoare și glasuri cristaline, odată cu organizarea Târgului de Crăciun „Bucuria de a bucura!”. Pentru o zi, elevii au devenit negustori ai faptelor bune, punând în vânzare obiecte realizate cu migală, creativitate și multă dăruire.

Scopul evenimentului a fost unul nobil: sprijinirea proiectului „Masa Bucuriei”, un demers inițiat și coordonat de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe