ECONOMIE
Greva angajaţilor CNPP va continua până la rezolvarea revendicărilor. Sindicaliştii au discutat cu ministrul Muncii
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale plănuiește să solicite o întâlnire de urgență cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, în vederea soluționării revendicărilor angajaților din Casele de Pensii.
Cu toate acestea, până la desfășurarea întâlnirii, greva declanșată va continua, conform informațiilor furnizate miercuri de către Blocul Național Sindical (BNS).
„Astăzi, reprezentanţii BNS au avut o întâlnire la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale cu ministra Simona Bucura-Oprescu.
Tema discuţiilor a fost despre cele două revendicări ale angajaţilor Caselor de Pensii pe care Blocul Naţional Sindical îi reprezintă.
La nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice există diferenţe salariale de până la 1.500 lei pe salariul net, între angajaţi care practică aceeaşi muncă şi ocupă aceeaşi funcţie.
Vorbim de oameni care fac acelaşi tip de activitate, aceeaşi complexitate a muncii.
Ministrul Muncii a fost de acord cu impunerea unei întâlniri de urgenţă cu participarea prim-ministrului Ion Marcel Ciolacu şi a ministrului Finanţelor Ion Marcel Boloş.
Această soluţie de reparaţii salariale va trebui aplicată şi la alte instituţii din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se spune într-un comunicat al BNS.
Ce susțin sindicaliștii
Potrivit sindicaliştilor, a doua temă majoră discutată a fost despre nevoia imperioasă de investiţii în sistemul de pensii.
„Ne referim aici la softuri, la modul în care se calculează pensiile. Calcularea încă se face cu pixul in 2023! Acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba de pensiile magistraţilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
La capitolul reprezentării instituţiei în instanţe sunt alte probleme grave.
Doar la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov sunt 7.000 de dosare de reprezentat la şapte jurişti din instituţie. Blocul Naţional Sindical consideră că fără aceste investiţii absolut necesare, România nu îşi poate atinge obiectivele asumate.
La finalul întâlnirii, ministrul Muncii a promis că va depune toate eforturile pentru a rezolva aceste probleme”, notează BNS.
Organizaţia sindicală menţionează faptul că, până la soluţionarea revendicărilor, greva declanşată de angajaţii din Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), reprezentaţi de Blocul Naţional Sindical, va continua.
Miercuri, preşedintele CNPP, Daniel Baciu, a dat asigurări, în cadrul unui eveniment de specialitate, că toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, o parte din bani fiind deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română, de săptămâna trecută.
Luni 4 decembrie 2023, o nouă plată
„De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi.
E aceeaşi procedură în fiecare an.
Am făcut toate diligenţele în acest sens.
Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută – o sumă substanţială.
Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o.
Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie.
Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere.
Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari.
Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii.
Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a spus Baciu, la lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a CNPP. Agerpres
ACTUALITATE
Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul
Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).
În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
sursa: Agerpres
Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.
Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.
Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.
În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.
sursa: Agerpres
ECONOMIE
FOTO: Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lotul 1 al Autostrăzii Moldovei A7
Autostrada Moldovei A7. Structură metalică finalizată la cel mai dificil pod de pe lot 1, peste autostrada A3.
Lucrările avansează în ritm alert pe lotul 1 al autostrăzii A7. Constructorii anunță că a fost finalizată structura metalică la podul peste Autostrada A3, pe lotul 1.
De asemenea, se finalizează montajul ultimelor două grinzi, din cele 12 de la structura 1, cea peste autostrada A3. Este cea mai complexă structură din cele 15 de pe lotul 1.
A fost finalizată montarea tablierului metalic pe cea mai complexă structură a lotului 1 din autostrada A7. Este vorba despre podul de la km 1+157, peste autostrada A3, pe breteaua A la nodul A3.
Grinzile metalice au fost produse într-un timp record de Energo Brașov.
Grupul Retter, unul dintre liderii în domeniul construcțiilor de autostrăzi din România, continuă să facă progrese remarcabile pe șantierul Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, un proiect de infrastructură esențial pentru dezvoltarea rețelei rutiere din România.
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.
Pe lotul 1 Dumbrava – Mizil, stadiul lucrărilor era, la începutul lunii august, de 80%.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că șase loturi vor fi date în circulație în mod sigur anul acesta, cele două de la Ploiești la Buzău, cele patru Buzău – Focșani.
A7 Ploiești – Buzău, Lot 1: Dumbrava (A3) – Mizil
- Lungime: 21 km
- Constructor: Impresa Pizzarotti – Retter
- Valoare: 1,47 mld lei
- Început: August 2022
- Termen: 20 luni – Q4 2024
România are înmagazinate 2,878 miliarde metri cubi (mc) de gaze naturale, pentru un grad de umplere de 90,79%, ceea ce înseamnă că şi-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen, a anunţat, joi, Ministerul Energiei.
Potrivit legislaţiei europene şi angajamentelor asumate la nivel de ţară, obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale de 90% din capacitatea de înmagazinare, pentru iarna 2024 – 2025, are termen limită data de 1 noiembrie 2024.
”Dacă va fi o iarnă grea, există şi posibilitatea de a importa gaze naturale sau GNL”
„Ne menţinem angajamentul din iarna trecută şi pentru iarna ce urmează: românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor. România este, ca de fiecare dată, un partener solid pentru Uniunea Europeană.
Prin respectarea acestor ţinte asumate, ţara noastră va juca în continuare rolul de pilon de stabilitate pentru întreg sectorul regional. Suntem pregătiţi de iarnă în ceea ce priveşte gazele naturale: putem produce aproximativ 25 milioane mc de gaze şi scoate din depozite alte circa 28 milioane mc de gaze în fiecare zi.
Datorită investiţiilor Transgaz, dacă va fi o iarnă grea, există şi posibilitatea de a importa dinspre sudul României, din Turcia sau Grecia, gaze naturale sau GNL”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a precizat că de la 1 octombrie va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis, prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei.
”Dacă va fi nevoie, o să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut”
„O altă veste bună este şi că, de la 1 octombrie, va începe activitatea şi la terminalul GNL de la Alexandroupolis. Această unitate plutitoare de stocare şi regazificare este esenţială pentru Coridorului Vertical – o iniţiativă românească – prin care se vor putea livra gaze din afara Federaţiei Ruse pentru restul Europei.
Astfel, reuşim să ne asigurăm securitatea energetică – cel puţin în ceea ce priveşte gazele naturale – prin diversificarea atât a surselor, cât şi a rutelor de aprovizionare cu gaze din import, la nevoie. Şi, la fel de important: sunt gata, dacă va fi nevoie, să-i ajutăm şi pe fraţii noştri de peste Prut.
Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la atingerea obiectivelor noastre, de la producătorii de gaz românesc la Romgaz şi Engie, care asigură capacitatea de înmagazinare de gaze a României, la utilizatorii de capacitate,” a adăugat Burduja.
Depogaz, companie deţinută 100% de către Romgaz, operează 5 depozite de înmagazinare, cu o capacitate activă totală de circa 2,87 miliarde mc/ciclu.
Potrivit sursei citate, situaţia actuală a capacităţilor operate de Depogaz se prezintă astfel: Bilciureşti – capacitate activă: 1,310 miliarde mc/ciclu; Urziceni – capacitate activă: 360 milioane mc/ciclu; Bălăceanca – capacitate activă: 50 milioane mc/ciclu; Sărmăşel – capacitate activă: 900 milioane mc/ciclu; Gherceşti – capacitate activă: 250 milioane mc/ciclu.
De asemenea, Depomureş, controlat de Engie, deţine un singur depozit, cu capacitate de 300 milioane mc/ciclu.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că Uniunea Europeană are depozitele de gaze pline în proporţie de 90%, atingând acest nivel cu două luni înainte de data stabilită, ceea ce garantează alimentarea cu energie a blocului comunitar şi stabilitatea pieţelor energetice.
Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporţie de 90%
„Depozitele de gaze ale UE sunt acum pline în proporţie de 90%, atingând obiectivul nostru înainte de data limită, de 1 noiembrie”, a anunţat Von der Leyen, pe contul oficial de X.
Aceasta a subliniat că „impulsionând energiile regenerabile, economisind energia şi găsind noi furnizori, putem să înmagazinăm gaze pentru iarnă. Asta garantează alimentarea noastră cu energie şi menţine stabile pieţele energetice”.
De la invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022, Europa a încercat să se rupă de dependenţa de gazul rusesc şi s-a angajat ferm în aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate, mai scrie EFE.
De atunci, piaţa a fost foarte sensibilă la fluctuaţiile bruşte în ceea ce priveşte oferta privind această sursă de energie.
sursa: Agerpres