EVENIMENT
Grindeanu: Punem la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina o aplicaţie privind coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că va fi pusă la dispoziţia celor interesaţi, începând de duminică, o aplicaţie prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina.
"De astăzi punem la dispoziţia celor interesaţi o aplicaţie prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina. Datele sunt furnizate în limba română, engleză şi ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier şi aerian.
Prin această aplicaţie persoanele refugiate care vor să tranziteze România pot alege cele mai eficiente rute", a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Transporturilor.
Aplicaţia a fost dezvoltată de CESTRIN, unitatea aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, în colaborare cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei.
Aplicaţia poate fi accesată din linkul: https://cestrin.maps.arcgis.com/ap/webappviewer/index.html.
Într-o postare ulterioară pe reţeaua de socializare, Grindeanu a prezentat harta interactivă care prezintă culoarele de tranzit pentru refugiaţii ucraineni către statele vecine României (Ungaria, Serbia şi Bulgaria) şi care poate fi accesată printr-un cod QR sau prin următorul short link: https://bit.ly/37kkKPf.
"Aplicaţia oferă informaţii despre: coridoarele de tranzit rutiere (16 coridoare), coridoare feroviare (7 coridoare), împărţite pe ţara de destinaţie, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi civile internaţionale, benzinării (aproximativ 600), parcări (circa 1.750), spaţii de servicii aferente fiecărui coridor (peste 50), staţii de cale ferate (circa 250), conexiuni cu aeroporturile apropiate punctelor vamale de interes în acest moment (13 coridoare). Informaţiile pot fi selectate prin bifa aferentă pentru a îmbunătăţi vizualizarea datelor în funcţie de interesul utilizatorului", a arătat ministrul Transporturilor.AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie.
David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți.
Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.
Aurelian va urca iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu
Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost adjudecate după confruntări spectaculoase pe ambele terenuri.
Pe terenul central, Lucrezia Stefanini a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Tamara Zidansek, scor 6-1, 5-7, 6-0, într-un meci dominat clar în momentele-cheie.

Tot aici, Daria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga
Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.
Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.
Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună în lumea reală. Ține-te de ZICI! Citim împreună acum,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
