EVENIMENT
Groupama Asigurări a decis să acopere, în mod excepţional, riscurile asociate virusului COVID-19
Groupama Asigurări va acoperi în mod excepţional, în perioada următoare, riscurile asociate epidemiei de coronavirus pentru clienţii actuali şi cei care vor încheia asigurare medicală integrală, asigurare de viaţă şi asigurare de călătorie în străinătate, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
Conform companiei, decizia a fost luată în ciuda faptului că practica standard, la nivel de industrie şi valabilă pe plan internaţional, exceptează pandemiile din contractele de asigurare.
"Am luat această decizie contrară practicii standard, pentru că traversăm o perioadă dificilă, la nivelul întregii societăţi, şi este important să încercăm să facem tot ce ţine de noi pentru a ajuta. Am luat măsuri pentru prevenirea contagiunii, pentru siguranţa colegilor, clienţilor şi a partenerilor noştri, dar am căutat soluţii să mergem şi mai departe de atât şi mai aproape de meseria noastră. Suntem, înainte de orice, oameni şi înţelegem că acum este momentul să ajutăm, că orice ajutor este binevenit şi contează. Ne dorim să putem susţine această măsură până la ieşirea din criză, sper să reuşim", a declarat Călin Matei, director general adjunct, Groupama Asigurări.
Astfel, clienţii care au o poliţă medicală integrală valabilă sau care o vor încheia în perioada următoare pot beneficia de acoperire în situaţia în care sunt spitalizaţi în sistemul public, din cauza infecţiei cu COVID-19.
Reprezentanţii Groupama Asigurări susţin că spitalizarea va putea fi acoperită şi în cazul poliţei de viaţă, alături de decesele cauzate de infecţia cu virusul COVID-19 şi exonerarea de la plata primelor, ca urmare a decesului.
"Orice alte evenimente incluse în asigurările de viaţă, cauzate de infecţia cu acest virus, nu vor fi acoperite, precum cazurile de izolare sau carantină, sub asigurarea suplimentară de incapacitate temporară de muncă. În acest context, Groupama Asigurări va solicita o scrisoare medicală ce conţine diagnosticul şi simptomele ce conduc la acordarea concediului medical şi declaraţie pe propria răspundere a medicului că asiguratul nu se află sau nu s-a aflat în izolare sau carantină", se menţionează în comunicat.
Potrivit companiei, clienţii care au deja sau încheie asigurarea de călătorie în străinătate pot beneficia de asistenţă medicală de urgenţă şi repatriere pentru evenimentele cauzate de diagnosticarea cu COVID-19. Aceste servicii vor fi acoperite, în limita sumei asigurate, în ţările fără alertă de călătorie sau incluse în zonele de risc galbene şi, în limita a 500 euro, în ţările incluse în zonele de risc roşii, conform listei zonelor afectate, publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică România, www.cnscbt.ro.
În cazul asigurării suplimentare de anulare a călătoriei (storno), vor fi acoperite situaţiile de îmbolnăvire sau deces, ca urmare a diagnosticării cu COVID-19 şi nu vor fi acoperite cazurile de izolare sau carantină. Totuşi, clienţii Grupama Asigurări pot beneficia de acoperirea evenimentelor cauzate de izolare sau carantină şi a celor cauzate de diagnosticarea cu COVID-19, în cazul asigurării suplimentare de întrerupere sau extindere a călătoriei, în limita sumei asigurate.
"Aceste decizii se află în linia obiectivului Groupama Asigurări de a asigura continuitate clienţilor săi în situaţii neprevăzute. Ele se aplică evenimentelor produse începând cu data de 11.03.2020 şi rămân în vigoare până în momentul în care vor fi anunţate modificări, ca urmare a unor reevaluări interne regulate.", se mai precizează în comunicat. AGERPRES
EVENIMENT
Atenție la sfaturile medicale de la Inteligența Artificială. AI nu este mai bună decât alte metode, arată un studiu
Utilizarea unor programe de inteligenţă artificială (AI) pentru a găsi răspunsuri despre simptome medicale nu îi ajută pe pacienţi să ia decizii mai bune cu privire la sănătatea lor decât prin alte metode, cum ar fi căutările standard pe internet, potrivit unui nou studiu publicat în revista Nature Medicine, informează Reuters. Autorii au spus că studiul lor este important, deoarece oamenii apelează din ce în ce...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri
Angajări la stat în Alba: în luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.
Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.
Lista posturilor vacante
Angajări la stat. Alba Iulia
Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba Iulia
- magaziner
Condiții: studii medii, vechime în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Burleanu, despre incidentele de la meciul CFR Cluj – U Cluj: Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, luni, comentând incidentele de la finalul partidei CFR Cluj – ”U” Cluj, scor 3-2, când antrenorul oaspeţilor, Cristiano Bergodi, a agresat doi jucători ai formaţiei gazdă, că astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal.
Astfel de comportamente nu au ce căuta pe un teren de fotbal
„Astfel de comportamente...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Întrerupere programată a furnizării de gaz pe mai multe străzi din Ciumbrud. Recomandări pentru locuitori
Compania Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 11 februarie 2026, între orele 09:00 și 13:00, pe mai multe străzi din localitatea Ciumbrud, județul Alba.
Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție.
Astfel, compania va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi:
- Vasile Lucaci (parțial - numerele 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15, 17 și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
