EVENIMENT
Grup de migranţi turci şi tunisieni, oprit pe câmp înainte să treacă graniţa pe jos în Ungaria
Un grup format din cinci persoane din Turcia şi Tunisia a fost oprit de autorităţi înainte să treacă graniţa ilegal în Ungaria, pe câmp, străinii fiind cercetaţi penal.
Luni dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, cele cinci persoane care se deplasau pe jos.
"Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Turcia şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani", a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Tot la Nădlac II, poliţiştii au prins două femei din Irak şi Siria care au încercat să treacă frontiera folosind documente care aparţineau altor persoane. Cele două femei, care au 20 şi 49 de ani, călătoreau într-un autoturism, iar la verificarea documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că există diferenţe de fizionomie în fotografii. În acest caz, se fac cercetări pentru fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
AGERPRES
EVENIMENT
Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”
Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania.
La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza
România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.
„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.
Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
