Connect with us

EVENIMENT

Grupare de cămătari din Mureş, destructurată. Copii duşi la cerşit pentru plata datoriilor

Publicat

diicot

Procurorii DIICOT au reţinut trei persoane din oraşul Ungheni, judeţul Mureş, respectiv doi bărbaţi, de 25 şi 37 de ani, şi o femeie, de 34 de ani, acuzaţi de cămătărie şi şantaj.

Inculpaţii acordau unor persoane sărace împrumuturi cu dobânzi foarte mari, iar datornicii care nu plăteau erau obligaţi să le achite din alocaţii sau ajutoare sociale sau chiar să-şi oblige copii la cerşit.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2015, pe raza oraşului Ungheni, judeţul Mureş, un bărbat şi concubina sa au început să desfăşoare activităţi de acordare de împrumuturi cu dobândă, iniţial câtorva membri ai comunităţii, ulterior extinzându-se la aproape toată localitatea, activitate devenită din ce în ce mai organizată şi din care obţineau venituri impresionante.

Astfel, cei doi concubini au început să ofere ajutor bănesc vecinilor şi persoanelor foarte sărace din cadrul comunităţii, percepând iniţial dobânzi între 35-50% din suma împrumutată, fiind vorba despre sume de la câteva zeci de lei până la 100 lei.

La început, aceste sume le erau restituite în termen de o lună de zile, de cele mai multe ori, la data la care persoanele cu venituri mici din acea comunitate primeau banii cu titlu de alocaţii pentru copii, ajutoare de la primărie şi alte indemnizaţii de acest gen.

În timp, cei doi concubini şi-au modificat regulile de acordare a acestor împrumuturi, în aşa fel încât câştigul lor să fie cât mai rapid şi în cuantum cât mai mare.

Bărbatul se ocupa de oferirea acestui gen de "ajutor" persoanelor cu venituri foarte mici, pe care le atrăgea în astfel de înţelegeri oferindu-le împrumuturi cu dobândă variabilă, în funcţie de persoană şi de suma împrumutată, respectiv dobânzi cuprinse între 35% şi 100% din suma împrumutată, pe un termen de o lună de zile.

Victimele erau chemate la domiciliul inculpatului, unde se stabileau condiţiile împrumutului şi se înmânau banii, după care inculpata, singura care avea educaţia şcolară necesară, nota într-un caiet de datorii persoana împrumutată, suma dată, dobânda aferentă şi perioada împrumutului.

Ulterior, la data scadentă sau înainte de această dată, cei doi concubini atenţionau persoanele împrumutate că trebuie să le restituie atât banii, cât şi dobânda, iar în cazul în care datornicii spuneau că nu dispun de sumele respective, interveneau ameninţările cu aplicarea unor corecţii fizice sau cu dublarea sumei datorate. În cazul în care nu restituiau banii, ameninţările erau uneori puse în practică cu ajutorul celuilalt bărbat inculpat sau a altor rude.

Împrumuturile acordate au devenit atât de împovărătoare pentru unele dintre victime, încât acestea nu reuşeau să le mai restituie, iar la fiecare termen depăşit, cei doi concubini dublau suma datorată.

Astfel, inculpaţii ajungeau să apeleze la şantaj pentru a-şi recupera banii împrumutaţi şi câştigul scontat, în sensul că cereau datornicilor, de obicei sub ameninţare, să meargă cu ei la un notar şi să le cedeze toate veniturile obţinute cu titlu de alocaţie pentru copii, ajutor pentru persoane sărace sau alte asemenea indemnizaţii primite de la stat, pe o perioadă cuprinsă între 12 - 18 luni.

Suma câştigată de către inculpaţi ajungea să fie şi de 4 -10 ori mai mare decât suma ce o aveau de restituit datornicii, care erau aduşi într-o stare de dependenţă totală.

Astfel, s-a ajuns la situaţii în care persoanele vătămate şi-au exploatat proprii copii, prin obligarea la practicarea cerşetoriei de la vârste foarte fragede, pentru obţinerea unor venituri din care să trăiască întreaga familie, dar şi pentru a acoperi datoriile către membrii grupării.

La propunerea DIICOT, Tribunalul Mureş a decis, vineri, arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul BCCO Târgu Mureş şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Regele Ferdinand I" Târgu Mureş.

Sursa: Poliția Română

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Fost ofițer, de 68 de ani, arestat la domiciliu în Gârbău, pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani. Ce i-a făcut

Publicat

poza neutra barbat scaled.jpg






Un bărbat în vârstă de 68 de ani, fost ofițer superior, a fost arestat la domiciliu, sâmbătă, pentru 30 de zile, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani. 

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, bărbatul a fost, inițial, reținut pentru 24 de ore, după care a fost arestat la domiciliu.

”În sarcina inculpatului s-a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un tânăr din Alba, minor când a comis un furt, a așteptat atât de mult până să fie judecat încât a ajuns major. Pedeapsa primită

Publicat

a furat un telefon mobil dintr o casă din ighiu și

Un tânăr din Zlatna care a comis un furt calificat în urmă cu mai mulți ani a fost recent condamnat la o pedeapsă ”blândă” de către magistrații Judecătoriei Alba Iulia. 

Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, tânărul a fost condamnat pentru o faptă comisă în urmă cu mai bine de trei ani și jumătate. 

La momentul furtului inculpatul era minor, însă între timp a devenit major și chiar are la rândul său un copil.

Potrivit motivării instanței, acesta în noaptea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere. Unde se construiesc cele mai multe case și blocuri

Publicat

a crescut numărul autorizațiilor de construire. majoritatea caselor noi, în

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale este în creștere. Anul trecut acesta a fost mai mare cu 4,4% față de 2024, situându-se la 37.252.

Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică.

Creșteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+309 autorizații), Centru (+279), Vest (+213), București-Ilfov (+180), Nord-Est (+166), Sud-Est (+164), Sud-Vest Oltenia (+145) și Sud-Muntenia (+129).

În decembrie 2025 numărul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Magistrații din Alba Iulia i-au interzis unui bărbat prins băut la volan să mai conducă orice tip de automobil, timp de doi ani

Publicat

magistrații din alba iulia i au interzis unui bărbat prins băut

Cazul unui bărbat care a fost prins beat la volan a fost judecat recent de magistrații Judecătoriei Alba Iulia. Este vorba despre un dosar penal deschis după ce bărbatul a refuzat să îi fie prelevate probe biologice, după ce a fost testat cu aparatul etilotest. 

În data de 29 ianuarie 2026, magistrații au dat o decizie în cazul șoferului. Faptele pentru care acesta a ajuns în fața judecătorilor au avut loc în data de 17 noiembrie 2024. Atunci acesta a fost tras pe dreapta în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe