Connect with us

ACTUALITATE

Grupare infracțională destructurată de polițiștii din Timiș. Dosar privind regimul armelor, furt calificat si braconaj

Publicat

Şapte persoane au fost reţinute, joi seara, pentru 24 de ore în urma mai multor percheziţii care au avut loc pe raza judeţului Timiş, într-un dosar penal privind acţiuni la regimul armelor, braconaj şi furt calificat, fiind descoperite şi două kilograme de canabis.

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Timişoara au efectuat joi şapte percheziţii pe raza judeţului, la domiciliile unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, braconaj, uz de armă fără drept şi furt calificat.

Au fost vizate opt persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, presupuse a fi implicate în comiterea infracţiunilor.

"În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor trei arme (două letale şi una neletală) deţinute ilegal, 159 de cartuşe, şapte lunete, trei camere termoviziune, şase amortizoare, şase proiectoare, trei binocluri, 25 de cuţite de vânătoare, 52 de trofee, patru jante, cinci cutii cu materiale pirotehnice, şase lanterne de vânătoare, 10 telefoane mobile, un aparat cu electroşocuri şi un trepied de armă. De asemenea, poliţiştii au găsit şi ridicat în vederea cercetărilor aproximativ 2 kilograme de canabis", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici.

Opt bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara pentru audieri iar şapte dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Au avut loc percheziţii domiciliare în localităţile Remetea Mică, Herneacova, Pişchia şi Fibiş. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. Cu un simplu SMS, Andreea poate ajunge la operația vitală

Publicat

foto: deformarea severă a coloanei vertebrale îi amenință viitorul. cu

Publicitate

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere, restricții și teama constantă că, fără ajutor urgent, boala de care suferă îi poate afecta definitiv viitorul.

Andreea a fost diagnosticată încă de la o vârstă fragedă cu scolioză. În ciuda tuturor tratamentelor urmate ani la rând – kinetoterapie,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

gethumb.details.jpg

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii inventate

Publicat

noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul sănătății.

Publicitate

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem, relatează alba24.ro.

Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Moni Stănilă – Alexandru Vakulovski

Publicat

poeți în dialog la memorialul ipotești: moni stănilă – alexandru

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, joi, 19 februarie 2026, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii februarie sunt scriitorii Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Evenimentul va avea loc la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani și va fi moderat de Lucia Țurcanu; profesoară-coordonatoare: Ionela...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe