Connect with us

ACTUALITATE

Guvern: Noi medicamente în lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi neurologice

Publicat

medicamente

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi includerea a două medicamente inovative în lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi neurologice.

"În şedinţa de Guvern de astăzi au fost incluse noi medicamente inovative în lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice şi neurologice. Pe lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc se adaugă două molecule noi pentru care au fost încheiate contracte şi care se utilizează în tratarea unor boli grave, cum ar fi neoplasmul tiroidian medular agresiv şi simptomatic şi scleroza multiplă", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că anul trecut au fost introduse în lista medicamentelor compensate şi gratuite 37 de molecule noi, care asigură tratamente inovative destinate mai multor arii terapeutice precum afecţiuni oncologice, boli cardiovasculare, HIV- SIDA, diabet, scleroză multiplă, atrofie musculară spinală. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Lângă noi: Mașină răsturnată în albia râului Bistrița, la Suceava. Șase persoane, între care patru copii, duse la spital

Publicat

lângă noi: mașină răsturnată în albia râului bistrița, la suceava.

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs marți, 6 ianuarie 2026, în prima zi de Bobodează, în municipiul Vatra Dornei, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița. În mașină se aflau șase persoane – doi adulți și patru copii.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată, la fața locului au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod galben de polei și precipitații mixte la Botoșani: Avertizare meteo valabilă până miercuri la prânz

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Meteorologii au emis o nouă atenționare de vreme rea pentru județul Botoșani. Este vorba despre un cod galben de precipitații mixte și depuneri de polei, valabil începând de astăzi, de la ora 18:00, până miercuri, 8 ianuarie, la ora 12:00.

Potrivit prognozei, în acest interval sunt așteptate ploi și ninsori care pot favoriza formarea poleiului pe carosabil, în special în cursul nopții și dimineții. Fenomenul poate crea condiții dificile de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Acțiune caritabilă la Spitalul de Copii Botoșani a Asociației Nectarie & Prietenii

Publicat

foto: acțiune caritabilă la spitalul de copii botoșani a asociației

Publicitate

În ultima zi a anului 2025, Asociația Nectarie & Prietenii a desfășurat o acțiune caritabilă la Spitalul de Copii Botoșani, oferind pachete copiilor internați pe toate secțiile unității medicale. Demersul a avut ca scop aducerea unui moment de sprijin moral și normalitate pentru micii pacienți aflați în spital la final de an.

Potrivit declarației făcute de  Iuliana Florentina Melinte, președinta Asociației Nectarie & Prietenii, fiecare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vremea până la început de februarie: Episoade de ger, ninsori și o ușoară încălzire spre finalul lunii

Publicat

vremea până la început de februarie: episoade de ger, ninsori

Publicitate

Vremea până în 2 februarie. Temperaturile scad semnificativ săptămâna aceasta. Gerul Bobotezei aduce minime de până la -15 grade Celsius sau chiar mai frig la munte. Va continua să ningă, iar în unele zone va ploua.

Perioade cu precipitații – ninsori sau ploi sunt anunțate până în 7-8 ianuarie și din nou în 11-14 ianuarie. Vor mai fi ploi în 17 ianuarie, în vest și ninsori la munte.

Temperaturile maxime vor varia între -5 (cel mai frig...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe