Connect with us

ACTUALITATE

Guvernul Poloniei vrea să instruiască militar cât mai mulți cetățeni

Publicat

steag polonia bun sursa pixabay
Arhivă foto

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, vrea ca un număr cât mai mare de cetăţeni polonezi „să fie instruiţi (militar) şi să poată folosi arme'',  a declarat joi la televiziunea naţională poloneză, transmite agenţia EFE.

El a reiterat planurile guvernului de la Varşovia de a dubla numărul soldaţilor, ''de la 150.000 în prezent la 300.000 în total, inclusiv cei 50.000 din Forţele de Apărare Teritorială'', un corp paramilitar care desfăşoară misiuni de sprijin şi de supraveghere la frontieră.

De la începutul lunii octombrie armata poloneză oferă antrenamente militare, de prim ajutor şi de apărare personală civililor doritori, prin cursuri desfăşurate la sfârşit de săptămână în cele 17 comandamente militare ale ţării.

Circa 1.000 de persoane au participat până în prezent la astfel de antrenamente, iar până la sfârşitul anului numărul lor ar putea depăşi 5.000.

Guvernul Poloniei vrea să instruiască militar cât mai mulți cetățeni. Elevii polonezi din învăţământul secundar primesc începând de anul acesta antrenament pe terenuri de tragere

De asemenea, elevii polonezi din învăţământul secundar primesc începând de anul acesta antrenament pe terenuri de tragere. Ministrul polonez al educaţiei, Przemyslaw Czarnek, a declarat recent că această măsură face parte din ''consecinţele războiului'' din Ucraina, susţinând că ''dacă cu zece ani în urmă un ministru al educaţiei ar fi propus această măsură s-ar fi râs de el, dar după ce am văzut în Ucraina (...), am văzut că este necesar''.

Pe de altă parte, ministrul polonez al apărării a semnat miercuri contractul de achiziţie a 288 de lansatoare multiple de rachete K239 din Coreea de Sud, primele 18 urmând să fie livrate în câteva luni.

Aceste lansatoare vor putea fi produse de asemenea în Polonia, iar decizia privind achiziţia lor a fost luată întrucât Statele Unite nu pot livra la termenul prevăzut al doilea lot de lansatoare multiple de rachete HIMARS. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri de fertilizare în vitro (proiect)

Publicat

guvernul ar putea acorda vouchere de 15.000 lei pentru proceduri

Publicitate

Guvernul continuă să susțină financiar creșterea natalității și ar putea aproba un program privind acordarea de vouchere pentru proceduri de fertilizare în vitro, întrucât infertilitatea reprezintă o problemă medicală semnificativă, care afectează aproximativ 10-15% din cuplurile de vârstă reproductivă din România, prevede un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Jandarmii botoșăneni: Utilizarea aeronavelor fără pilot (drone), pe timpul adunărilor publice este supusă unor reguli stricte

Publicat

jandarmii botoșăneni: utilizarea aeronavelor fără pilot (drone), pe timpul adunărilor

Publicitate

Utilizarea aeronavelor fără pilot (drone), pe timpul adunărilor publice este supusă unor reguli stricte, stabilite prin Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian și Hotărârea Guvernului nr. 643/2020.

În acest sens, operatorii de aeronave fără pilot trebuie să dețină obligatoriu următoarele documente:

– Act de identitate;

– Numărul de înregistrare al operatorului UAS (aeronavă fără pilot la bord), afișat vizibil pe dronă;

– Certificatul de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: O oală cu mâncare uitată pe aragaz a pus în pericol un bloc întreg din municipiul Botoșani

Publicat

foto: o oală cu mâncare uitată pe aragaz a pus

Publicitate

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de vecini, îngrijorați de mirosul puternic de fum și de faptul că proprietarul nu răspundea la ușă, nici la telefon.

 

Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Braconajul cinegetic, în vizorul poliției: Percheziții în Unțeni, Blândești și Gorbănești

Publicat

braconajul cinegetic, în vizorul poliției: percheziții în unțeni, blândești și

Publicitate

Joi, în cadrul activităților specifice de documentare și cercetare efectuate într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară pe raza comunelor Unțeni, Blândești și Gorbănești, județul Botoșani, la locuințele unor persoane
bănuite de comiterea faptelor.

În urma perchezițiilor domiciliare, au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe