Connect with us

ACTUALITATE

Guvernul priveşte cu desconsiderare oamenii din sistemul educaţional (lider sindical)

Publicat

educatie pixabay carti scoala.jpg

Guvernul are în acest moment o atitudine de desconsiderare faţă de oamenii din sistemul educaţional şi, dacă dorim educaţie de calitate, ca în Vest, trebuie ca profesorii să fie plătiţi şi trataţi precum cei din Vest, a afirmat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Sindicatele din învăţământ organizează miercuri un pichet în Piaţa Victoriei pentru a atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior.

La acţiunea de protest sunt aşteptaţi aproximativ 500 de membri de sindicat.

„Sunt probleme legate de salarizarea personalului nedidactic, în primul şi în primul rând didactic auxiliar, şi alte restanţe pe care Guvernul României le are faţă de angajaţii din sistemul educaţional. Sunt nemulţumiri legate de blocarea angajărilor în sistemul de învăţământ preuniversitar. Avem o mulţime de posturi unice.

În situaţia în care se pune în practică ceea ce au declarat reprezentanţii Guvernului, vom avea probleme legate de funcţionalitatea grădiniţelor, creşelor şi a unităţilor din sistemul universitar din România”, a precizat Nistor.

În plus, există nemulţumiri cu privire la intenţia Guvernului de a transfera Palatele Copiilor şi cluburile sportive în subordinea autorităţilor locale, existând riscul ca acestea să fie desfiinţate.

Guvernul priveşte cu desconsiderare oamenii din sistemul educaţional (lider sindical): Ce a mai spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”

„Deocamdată nu avem niciun semnal din partea autorităţilor. Am înaintat adrese oficiale prim-ministrului şi Ministerului Educaţiei, pentru a le aduce la cunoştinţă că sunt probleme care trebuie rezolvate. Sperăm ca astăzi să înţeleagă despre ce este vorba şi că au nişte obligaţii. Dacă vor învăţământ de calitate, oamenii trebuie să fie plătiţi corespunzător. Dacă vrei şcoli ca în Vest, atunci să aibă un comportament faţă de profesori la fel ca şi omologii lor din Vest”, a mai spus liderul sindical.

Întrebat cum ar caracteriza atitudinea actualului Guvern faţă de angajaţii din sistemul educaţional, el a răspuns: „Desconsiderare”.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația globală, trăită cu sens: Elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești, inspirați de părintele Cătălin Postolache

Publicat

educația globală, trăită cu sens: elevii liceului „demostene botez” trușești,

Publicitate

În cadrul Săptămânii Educației Globale, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au avut parte de o activitate aparte, desfășurată sub îndrumarea preotului Cătălin Postolache, de la Parohia Șulița II, în care care valorile, dialogul și speranța s-au transformat în lecții vii, cu impact direct asupra modului în care tinerii privesc lumea și rolul lor în ea.

Atmosfera caldă a întâlnirii a creat cadrul ideal pentru ca elevii să…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (405)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (405)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DICȚIONAR SPECIAL

 

„GĂINAŢUL” LUI PAUL VERLAINE: Comparaţia vrea să pună în evidenţă incongruenţele multiple între „omul creator” şi „creatorul trăitor”, adică între creaţia individului şi viaţa sa. Explică universitarul Codrin Liviu Cuţitaru în articolul său, „Detalii complicate”, din „Dilema veche” nr. 955 din 2022: „…subtilul simbolist…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Tentativă de mituire filmată cu body-cam în Botoșani. Polițiștii au refuzat 200 de euro și 2.000 de lei

Publicat

botoșani: tentativă de mituire filmată cu body cam în botoșani. polițiștii

Publicitate

Luni, în jurul orei 13:25, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția  Municipiului  Botoșani – Biroul Rutier cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani, au constatat că…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” se deschide la Carrefour Botoșani

Publicat

piața de producători locali „de aici, de aproape. din moldova”

Publicitate

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” ajunge în Botoșani, în cadrul proiectului lansat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anul acesta. Timp de 3 zile, între 19-21 noiembrie, hipermarketului Carrefour Botoșani (Bd. Eminescu, nr 6) găzduiește 17 producători români din regiune.

Cea de-a patra ediție a Pieței de producători locali ajunge acum la…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe