Connect with us

EVENIMENT

Halucinant în Suceava. Un bărbat și-a lovit vecinul cu mașina și l-a dus acasă, în pat, unde a murit

Publicat

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Suceava, după ce și-ar fi lovit un vecin cu mașina. Acesta a luat victima și a dus-o acasă, a așezat-o în pat, unde a murit.

Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, un localnic din comuna Ostra a alertat autoritățile după ce și-a găsit vecinul mort în casă. La fața locului a fost chemată Ambulanța, care a constatat decesul.

Cadavrul a fost dus la morgă pentru necropsie. Potrivit polițiștilor, specialiștii au stabilit că acesta prezenta leziuni la nivelul picioarelor.

Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, iar în cadrul cercetărilor au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Astfel, oamenii legii au stabilit că un vecin l-a accidentat pe bărbat cu o autoutilitară, după care l-a pus în remorcă și l-a dus acasă.

„L-a pus în pat, probabil cu gândul că își va reveni”, a spus Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Mai mult, acesta ar fi trimis alți vecini să meargă acasă la victimă, sub diferite pretexte, pentru a vedea dacă și-a revenit.

Suspectul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentat instanței pentru luarea altor măsuri preventive.

Sursă: Mediafax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cozonacii de Crăciun, mai scumpi în acest an. Producătorii anunță că vor scoate pe piață peste 7 milioane de bucăți

Publicat

cozonacii de crăciun, mai scumpi în acest an. producătorii anunță

Patiseriile vor scoate pe piață peste șapte milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor de iarnă. Prețurile vor fi însă cu 12% mai mari decât anul trecut, în contextul creșterii taxelor și al majorării prețurilor la energie și combustibili, susține președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.

„În perioada Sărbătorilor de Iarnă mergem tot cu o cifră de peste șapte milioane de cozonaci. Este...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Nicușor Dan anunță referendum pentru justiție: CSM va pleca dacă răspunsul este că nu acționează în interes public

Publicat

video nicușor dan anunță referendum pentru justiție: csm va pleca

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică că va iniţia în luna ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor. Aceștia vor trebui să răspundă la o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar”?

Potrivit președintelui, dacă răspunsul e că nu reprezintă interesul public, „CSM va pleca de urgenţă”. 

„Voi iniţia în ianuarie, imediat după Sărbători, un referendum n cadrul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Incendiu într-o locuință din Rugășești. O femeie a suferit un atac de panică

Publicat

incendiu 11.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Rugășești, comuna Cășeiu.

Flăcările au fost lichidate rapid, fără a se înregistra victime. O femeie însă s-a speriat foarte tare.

Focul a pornit, cel mai probabil, de la o veioză ornamentală

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 12.35, iar la fața locului au fost trimise...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat din Cluj, prin băut la volan de polițiștii din Alba, în comuna Vidra. Ce alcoolemie avea

Publicat

bărbat din cluj, prin băut la volan de polițiștii din

Un bărbat de 44 ani este cercetat de polițiștii din Alba după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice, pe un drum din comuna Vidra. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 20 decembrie 2025, în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au oprit, pentru control, pe DJ 762 din comuna Vidra, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din județul Cluj.

În urma testării bărbatului, cu aparatul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe