ACTUALITATE
HARGHITA: Ninge în tot judeţul. Drumarii au împrăştiat pe şosele sute de tone de sare şi nisip
Circulaţia rutieră pe majoritatea drumurilor din Harghita se desfăşoară marţi în condiţii de iarnă, în urma ninsorii care a început să cadă din timpul nopţii, drumarii acţionând cu utilaje şi material antiderapant pentru curăţarea carosabilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, stratul de zăpadă de pe şosea ajunge, pe unele drumuri, la trei centimetri, iar în zonele de creastă viscoleşte uşor, dar nu există probleme în ceea ce priveşte circulaţia.
În zona de vest a judeţului, temperaturile sunt pozitive şi drumurile sunt umede.
Lucrătorii Secţiei de Drumuri Naţionale au intervenit toată noaptea şi au împrăştiat aproape 160 tone de sare şi 100 tone de nisip.
Echipajele Poliţiei Rutiere sunt prezente în trafic, mai ales în zonele unde s-ar putea înregistra probleme, pe drumurile care traversează trecătorile montane şi recomandă şoferilor prudenţă sporită.
"Poliţia recomandă şoferilor să nu se lase surprinşi de capriciile vremii, să fie în continuare pregătiţi pentru condiţii meteo nefavorabile, să nu se grăbească să îşi dezechipeze autovehiculele de anvelopele de iarnă, să le menţină într-o stare perfectă de funcţionare şi să se înarmeze cu răbdare şi vigilenţă permanentă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip. (AGERPRES)
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro
