Connect with us

EVENIMENT

Harry şi Meghan nu îşi vor mai folosi titlurile monarhice și nu vor mai fi membri activi ai Casei Regale Britanice

Publicat

Ducii de Sussex nu îşi vor mai folosi titlul de Alteţă Regală, deoarece nu mai sunt membri activi ai Familiei Regale, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham într-un comunicat postat pe site-ul www.royal.uk.

Acest anunţ oficial vine după ce săptămâna trecută, ducii de Sussex şi-au comunicat dorinţa de a face un pas în spate din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice şi de a deveni independenţi financiar. În ultimele zile, regina Elisabeta a II-a şi familia sa au lucrat împreună cu funcţionarii pentru a vedea cum va funcţiona în practică acest pas în spate pentru Harry, în vârstă de 35 de ani, şi soţia lui Meghan, fostă actriţă, în vârstă de 38 de ani. Se doreşte astfel să se pună capăt furtunii pe care cuplul princiar a provocat-o la începutul acestei luni când şi-au exprimat şi intenţia de a petrece mai mult timp în America de Nord, scrie Reuters.

''După cum a fost convenit în acest nou aranjament, ei înţeleg că li se cere să se retragă din îndatoririle regale, inclusiv din numirile militare oficiale. Vor continua să-şi păstreze patronajele şi asociaţiile private. Deşi nu o mai pot reprezenta oficial pe Regină, ducii de Sussex au indicat clar că tot ceea ce vor face va continua să păstreze valorile Majestăţii Sale'', se spune în text.

Harry şi soţia sa, Meghan Markle, nu vor mai primi fonduri publice şi vor rambursa banii cheltuiţi pentru renovarea proprietăţii Frogmore Cottage din apropiere de castelul Windsor, care va rămâne reşedinţa lor din Regatul Unit, după cum se precizează în comunicatul Palatului Buckingham.

Conform textului, acest nou model va intra în vigoare din primăvara lui 2020.

Pe acelaşi site este publicată şi o declaraţie a Reginei Elisabeta a II-a:

"După multe luni de conversaţii şi discuţii mai recente, mă bucur că împreună am găsit o cale constructivă şi de susţinere pentru nepotul meu şi familia sa. Harry, Meghan şi Archie vor fi întotdeauna membri foarte iubiţi ai familiei mele. Recunosc provocările pe care le-au întâmpinat pentru că s-au aflat în centrul atenţiei în ultimii doi ani şi le susţin dorinţa pentru o viaţă mai independentă. Vreau să le mulţumesc pentru toată munca lor dedicată, în această ţară, în Commonwealth şi nu numai, şi sunt deosebit de mândră de modul în care Meghan a devenit atât de repede unul dintre membrii familiei. Întreaga mea familie speră că acordul de astăzi le va permite să înceapă să-şi construiască o viaţă nouă fericită şi paşnică''.

Cine sunt Harry şi Meghan

Prinţul Harry este al doilea fiu al prinţului Charles, moştenitorul tronului britanic, şi al primei sale soţii, Diana, care a murit într-un accident de maşină la Paris în 1997 în timp ce era urmărită de paparazzi. Harry avea atunci 12 ani şi imaginea lui şi a fratelui său mai mare William mergând în spatele cortegiului funerar până la Westminster Abbey a rămas în memoria multor britanici. S-a născut în 1984 şi a primit numele Henry Charles Albert David. A fost educat la colegiul exclusivist Eton. Harry este nepotul reginei Elisabeta a II-a, al şaselea în ordinea de succesiune la tronul britanic după tatăl său, Charles, fratele său, prinţul William, şi copiii acestuia - Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Prinţul Louis.

Meghan Markle s-a născut în Los Angeles în 1981, la câteva zile după căsătoria ''de basm'' a părinţilor lui Harry. Tatăl ei a fost director de lumini pentru telenovele şi seriale de televiziune iar mama sa este terapeut. În 2011, s-a căsătorit cu producătorul de film Trevor Engelson, de care a divorţat doi ani mai târziu. Meghan a apărut într-o serie de show-uri de televiziune şi filme, precum "Horrible Bosses", dar a devenit cunoscută pentru rolul ei principal Rachel Zane din serialul Suits, care continuă.

Meghan şi Harry s-au cunoscut la o ''întâlnire pe nevăzute'' la Londra, dar s-au îndrăgostit în Botswana. S-au căsătorit în mai 2018 în cadrul unei ceremonii fastuoase în Castelul Windsor, anunţată la acea vreme ca un semn al unei monarhii mai moderne. Fiul cuplului, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, s-a născut în mai 2019. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ziua porților deschise: Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia devine funcțional

Publicat

ziua porților deschise: spitalul dr. holhoș din alba iulia devine

Sâmbătă, 14 februarie – Ziua porților deschise la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia. Noul spital privat îi așteaptă pe toți cei care doresc să-i treacă pragul între orele 10:00 și 15:00.

Alba Iulia, 11 februarie 2026. Rețeaua de Oftalmologie Dr. Holhoș invită locuitorii din Alba Iulia și din proximitatea orașului să participe la Ziua porților deschise. Evenimentul este dedicat prezentării noului Spital Dr. Holhoș din Alba Iulia, cel mai mare spital privat de oftalmologie...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar

Publicat

demeter andras.jpg






Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.

Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Închisoare cu executare pentru trei bărbați din Alba care au comis trei furturi și o tentativă, într-o singură noapte

Publicat

un bărbat din aiud a ajuns la închisoare. cât va

Trei bărbați care au comis trei furturi și o tentativă într-o singură noapte au fost condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost condamnați de magistrații Judecătorei Aiud, în data de 6 februarie 2026, la închisoare cu executare. 

Cei trei au mers în Aiud, din câte se pare cu intenția de a fura tot ce gasesc în cale.

Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului 2025. Un an mai târziu aceștia au fost condamnați în primă instanță.

Potrivit motivării...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur

Publicat

vreme traditii clujene facebook.jpg






Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.

Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.

Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe