Connect with us

EVENIMENT

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Carantină obligatorie pentru cei care vin din 32 de state. Iată regulile de respectat

Publicat

Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 octombrie.

Textul integral al hotărârii:

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.10.2020.

Art. 2 Măsurile de prevenire şi control a infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 15.10.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa 1.

Art. 3 Se aprobă lista ţărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 15.10.2020, prevăzută în anexa 2.

Art. 4 Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36/21.07.2020 se completează la art. 3, alin. (1), cu două noi litere astfel:

– y) persoanele predate autorităţilor române în baza Acordurilor de Readmisie, returnate în procedură accelerată.”;

– z) angajaţii/reprezentanţii operatorilor economici din România care efectuează deplasări în afara teritoriului României în scopul negocierii/semnării unor contracte/acorduri comerciale, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional, precum şi un document justificativ de participare la negociere sau contractul/acordul comercial semnat”.

Art. 5 Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36/21.07.2020 se completează la art. 3, cu un alineat nou după alineatul (3), astfel:

– (4) Testele SARS-CoV-2 solicitate potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) trebuie efectuate la laboratoare autorizate, iar rezultatele este necesar să conţină inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care au fost efectuate testele”.

Art. 6 Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36/21.07.2020

se modifică la art. 5 alin 1 şi va avea următorul cuprins:

(1)Pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică

-în program de hemodializă),preschimbare documente de identitate, părăsirea ţării,

efectuare testului prevăzut la art. 3 alin (3) ş.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 şi art. 4, pe baza documentelor justificative.”

Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Art. 8 Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Anexă

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI CONTROL A INFECŢIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

1. Se menţine coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de către inspectoratele judeţene/Bucureşti-Ilfov pentru situaţii de urgenţă, precum şi a poliţiei locale de către Direcţia generală de poliţie a Municipiului Bucureşti/inspectoratele judeţene de poliţie.

2. Se menţine obligativitatea asigurării continuităţii activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi stabilirii programului de lucru al angajaţilor cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

3. Se propune testarea săptămânală, prin grija direcţiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijiri care îşi desfăşoară activitatea în aşezămintele prevăzute la pct. 2.

4. Se menţine obligaţia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidenţial de a-şi organiza programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.

5. Se menţine obligaţia desfăşurării în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitatea temporară, precum şi a Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

6. Se consideră necesară menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

7. Se menţine posibilitatea izolării şi carantinării în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

8. Se consideră necesară instituirea obligaţiei de purtare a măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii.

9. În condiţiile pct. 8 Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, la solicitarea comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

10. Se consideră necesară instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.

11. Se consideră necesară instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.

12. Se consideră necesară menţinerea interdicţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 13-29.

13. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.

14. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

15. În condiţiile pct. 13, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

16. Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se desfăşoară numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.

17. În condiţiile pct. 16 organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţe/localităţi este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

18. În condiţiile pct. 16 organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

19. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

20. În condiţiile pct. 19, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

21. Se propune interzicerea participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase prevăzute la pct. 19 a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

22. Se menţine interzicerea activităţilor recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

23. Se propune interzicerea organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii deschise, cât şi închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).

24. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii.

25. Se permite organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.

26. Se permite organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.

27. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării mitingului;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

28. Se permite organizarea şi desfăşurarea evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale cu obligaţia organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;

b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;

d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;

e) limitarea numărului participanţilor la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum două ore;

f) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în
cazul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;

g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă;

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă;

i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii;

j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

29. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

30. Se propune menţinerea interzicerii intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarele excepţii:

a) membri de familie ai cetăţenilor români;

b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit dreptului U.E.;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul România, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;

i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;

j) străinii şi apatrizii, muncitorii înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;

k) străinii şi apatrizii, lucrătorii transfrontalieri, lucrătorii sezonieri din agricultură, personalul navigant, maritim şi fluvial;

l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;

m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.

31. În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la pct. 30 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

32. Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

33. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se face prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

34. Sunt exceptate de la prevederile pct. 33 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);

h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.

35. Se propune interzicerea efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

36. Consideră necesară menţinerea închiderii temporare, totale sau parţiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

36.1 la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare.

36.2 la frontiera româno-bulgară:

a) Lipniţa, judeţul Constanţa;

b) Dobromir, judeţul Constanţa;

c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).

36.3 la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă).

36.4 la frontiera româno-moldoveană:

a) Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;

b) Oancea, judeţul Galaţi.

36.5 la frontiera româno-sârbă:

a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;

b) Naidăş, judeţul Caraş-Severin;

c) Vălcani, judeţul Timiş;

d) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);

e) Lunga, judeţul Timiş;

f) Foeni, judeţul Timiş.

37. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

38. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

39. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 37 şi 38 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

40. Operatorii economici prevăzuţi la pct. 37 şi 38 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

41. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

42. Se propune menţinerea interdicţiei de desfăşurare a activităţii în baruri, cluburi şi discoteci.

43. În centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

44. Se propune ca transportul aerian să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

45. Se propune ca transportul feroviar să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

46. Se propune ca transportul rutier să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

47. Se propune ca transportul naval să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

48. Se propune ca transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane să se desfăşoare în continuare, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

49. Se menţine suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.

50. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

51. Se propune menţinerea obligaţiei pentru instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesionişti de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

52. Se menţine obligaţia ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, să se desfăşoare numai în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

53. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.

54. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

55. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

56. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

57. Se menţine obligaţia ca activitatea în creşe, grădiniţe şi after-school-uri, să se desfăşoare numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

58. Se menţine permiterea în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ a activităţilor didactice şi alte activităţi specifice precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.

59. Se propune ca la apariţia a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

60. Se propune a se institui obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toate instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi.

61. În vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi, organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 1 oră.

62. Constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

63. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

64. La stabilirea incidenţei la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile nu se iau în considerare focarele din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele şi din spitale.

Lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, cu rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori:

Andorra 1128.9

Israel 713.7

Muntenegru 571.5

Cehia 493.1

Polinezia Franceză 487.0

Guam 432.8

Argentina 408.4

Belgia 402.5

Bahrain 396.8

Olanda 364.2

Bahamas 330.7

Aruba 329.2

Gibraltar 314.5

Spania 308.1

Costa Rica 304.9

Franţa 293.1

Republica Moldova 278.9

Marea Britanie 253.2

Islanda 252.9

Puerto Rico 251.1

Bonaire, Saint Eustatius and Saba 242.5

Armenia 238.4

Liban 237.8

Capul Verde 236.6

Panama 229.8

Slovacia 197.7

Statele Unite ale Americii 196.8

Columbia 195.2

Kuweit 180.0

Brazilia 171.8

Malta 171.6

Oman 169.6

Datele au fost publicate de ECDC luni 12 octombrie 2020.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Pensia minimă garantată se majorează din ianuarie 2025. Cu cât crește indemnizația socială pentru pensionarii cu venituri mici

Publicat

bonificaţie de 5% din impozit pentru microîntreprinderile bune platnice. florin

Pensionarii cu venituri mici vor beneficia de o creștere semnificativă a indemnizației sociale (pensia minimă garantată) începând cu 1 ianuarie 2025. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a anunțat că indemnizația socială va crește cu 10,4%, ajungând la 1.415 lei, oferind un sprijin financiar mai consistent pentru această categorie vulnerabilă.

Potrivit CNPP, în anul 2024, nivelul veniturilor care permit…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Aron Bogdan: Partidul S.O.S. România, o platformă în care poți să te exprimi liber, să-ți asumi adevărata identitate (PE)

Publicat

whatsapp image 2024 11 21 at 13.51.09.jpeg

Candidatul Partidului S.O.S. România, filiala Cluj, pe locul 2 la Camera Deputaților, Aron Bogdan, a fost prezent la podcastul Test de sinceritate de pe Cluj24, realizat de Vasile Măgrădean, unde a vorbit despre campania electorală, propunerile partidului din programul de guvernare, dar și despre reacțiile alegătorilor după ce CCR a decis interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă la prezidențiale.

Aron Bogdan a spus că de 10 ani de zile lucrează în domeniul…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Acțiune de igienizare în Peștera Ghețarul Scărișoara. Au fost extrase 10 tone de deșeuri, unele abandonate de câteva decenii

Publicat

video acțiune de igienizare în peștera ghețarul scărișoara. au fost

În Peștera Ghețarul Scărișoara din comuna Gârda de Sus a avut loc, pe 16 noiembrie, o importantă acțiune de igienizare la care au participat 27 persoane. Particularitatea acestei intervenții a constat în specificul peșterii, intrarea se face printr-un aven adânc de 50 m, ceea ce a impus utilizarea unui sistem de cablu pentru evacuarea deșeurilor pe o vericală de câteva zeci de metri.

În cadrul acțiunii, au fost extrase…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Închisoare cu executare pentru un bărbat din Sebeș care nu a plătit pensie alimentară. Avea de dat 9 lei pe zi, pentru un copil

Publicat

Închisoare cu executare pentru un bărbat din sebeș care nu

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la închisoare cu executare pentru abandon de familie. Mai exact, timp de doi ani a refuzat să plătească pensia alimentară celor doi copii pe care îi avea cu o femeie din oraș. 

Magistrații au calculat că acesta avea de plătit 9 lei pe zi, pentru fiecare copil, adică 18 lei pe zi. În data de 14 noiembrie 2024, magistrații Judecătoriei Sebeș au dat o decizie în acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe