Connect with us

ACTUALITATE

Hunedoara: Circa 16.000 de pui de o zi au murit într-un incendiu la o fermă avicolă de lângă Deva

Publicat

Sursa foto: ISU Hunedoara

Aproximativ 16.000 de pui de o zi au murit, în cursul nopţii de joi spre vineri, într-un incendiu mocnit care a afectat o hală de producţie de la o fermă avicolă situată în apropierea municipiului Deva, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

La faţa locului au intervenit trei echipaje ale pompierilor militari din Deva, care au constatat că focul a ars mocnit şi a afectat stratul de protecţie din paie, aflat pe podeaua halei de producţie, pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi.

"În incintă se aflau 31.000 de pui. Din cauza fumului şi temperaturii ridicate au pierit 16.000 de pui de o zi. Pompierii au reuşit să salveze 15.000 de pui şi să lichideze incendiul după mai bine de o oră de muncă. În incendiu a mai fost distrusă instalaţia de furajare şi adăpare din plastic pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri liniari şi s-au deteriorat parţial pereţii, uşa şi trei geamuri", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

După stingerea incendiului, pompierii au concluzionat că arderea mocnită a fost generată de o defecţiune electrică apărută la aparatul de încălzit al halei de producţie. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din vlăsinești. pompierii

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

incendiu puternic la o casă de pe strada ion creangă

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Teodor Stratilat

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul teodor stratilat

Publicitate

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat s-a născut în Evhaita (Asia Mică) și trăia în Iracleea lângă Marea Neagră în timpul împăratului roman Liciniu (307-324). Sfântul Teodor Stratilat a fost general în armata romană fiind foarte iubit și apreciat de concetățenii săi pentru frumusețea sa sufletească și fizică. Datorită acestui lucru, oamenii doreau să fie lângă el și căutau prietenia Sfântului.

El a fost un foarte bun orator care, prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Apa oprită 48 de ore în Ștefănești, Săveni și alte 20 de localități din Botoșani după o avarie majoră la conducta de alimentare

Publicat

avarie la rețeaua de apă din dorohoi: furnizarea oprită pe

Publicitate

Locuitorii din estul județului Botoșani rămân fără apă potabilă timp de aproximativ două zile, după apariția unei avarii la o conductă principală de transport a apei brute către Stația de tratare Ștefănești.

Reprezentanții S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani au anunțat că întreruperea furnizării apei a început astăzi, 8 februarie 2026, iar durata estimată a intervenției este de 48 de ore, perioadă necesară pentru remedierea defecțiunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe