EVENIMENT
Ianuarie, o lună geroasă, dar în care se pot înregistra şi temperaturi maxime de 20 de grade Celsius
Ianuarie este luna de iarnă caracterizată, în general, de cele mai scăzute valori minime ale temperaturii, ca urmare a persistenţei maselor de aer continental polar ce acoperă în această perioadă jumătatea estică a Europei, dar în care se mai pot înregistra şi temperaturi maxime de peste 20 de grade Celsius, potrivit caracterizării climatice, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
"Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că, în luna ianuarie, valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului. În zona intra şi extra-carpatică valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate, -2 - 0 grade Celsius, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius. În zona carpatică înaltă şi în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei, temperatura coboară până la -8 grade Celsius, iar la altitudini mai mari de 1.800 de metri chiar sub -10 grade Celsius", precizează specialiştii ANM.
Temperatura minimă absolută din ianuarie este şi temperatura minimă absolută din România, aceasta fiind -38,5 grade Celsius, înregistrată la Bod, în judeţul Braşov, în 25 ianuarie 1942. În aceeaşi dată s-au mai înregistrat minime absolute ale lunii ianuarie, la Alexandria (34,8 grade Celsius) şi la Târgu Mureş (-32,8 grade Celsius).
La Bucureşti, minima absolută este de -32,2 grade Celsius, înregistrată tot în 25 ianuarie 1942, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În acelaşi timp, la Bucureşti - Filaret, minima absolută a fost raportată, de asemenea, în 25 ianuarie 1942 şi are valoarea de -30 de grade Celsius, iar la staţia Bucureşti - Afumaţi, aceasta s-a înregistrat în 18 ianuarie 1963 şi este de -26,2 grade.
Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai consemnat în 14 ianuarie 1985, respectiv -38,4 grade Celsius, la Miercurea Ciuc, iar în 13 ianuarie 1985 la Întorsura Buzăului (-35,5 grade Celsius). În ianuarie 1963 a fost, de asemenea, o lună foarte rece înregistrându-se valori foarte scăzute ale minimelor absolute la Joseni, -38 de grade Celsius în 18 ianuarie, Craiova (Balta Verde), -35,5 grade în 25 ianuarie, Timişoara, -35,3 grade Celsius în 24 ianuarie şi Cluj, -34,2 grade Celsius în 23 ianuarie.

Potrivit ANM, anii în care au fost înregistrate cele mai multe minime absolute în România, pentru luna ianuarie, au fost: 1942, 1963, 1985 şi 1987.
"Chiar dacă ianuarie este o lună foarte geroasă, temperatura maximă poate avea valori de peste 18 - 20 de grade Celsius. Ani în care s-au înregistrat cele mai multe temperaturi maxime absolute ale acestei luni au fost: 1984, 1988, 1993, 2001, 2002, 2007. Temperatura maximă absolută a lunii ianuarie în România este 22,2 grade Celsius şi a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 7 ianuarie 2001", menţionează specialiştii ANM.
La Bucureşti, maxima absolută este de 18 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti - Afumaţi, în data de 29 ianuarie 2002. Tot în anul 2002, dar pe 31 ianuarie a fost înregistrată maxima absolută şi la staţia Bucureşti-Băneasa, valoarea fiind 17,1 grade Celsius. La Bucureşti - Filaret, maxima absolută s-a consemnat în 29 ianuarie 2001, respectiv 17,6 grade Celsius.
În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din ianuarie, acesta este redus chiar dacă nebulozitatea este accentuată în această lună şi zile în şir cerul se menţine acoperit. Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2020 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că, pe ansamblu, cantităţile medii lunare sunt mai ridicate în jumătatea vestică a ţării faţă de cea estică. Cele mai mici cantităţi de precipitaţii, cuprinse între 21 şi 30 mm, cad în estul şi centrul ţării, iar în Delta Dunării acestea coboară, la contactul cu marea, la mai puţin de 20 mm. În zona de câmpie şi de deal din vestul ţării ca şi în mare parte din Câmpia Română, suma lunară a cantităţilor de precipitaţii este, în general, de 30-40 mm.
Cele mai mari valori, peste 50 mm, sunt specifice zonelor montane înalte din nordul Carpaţilor Orientali, din Munţii Apuseni şi sud vestul Carpaţilor Meridionali, unde izolat, pot trece de 75 mm.
"Cantitatea lunară de precipitaţii, maximă absolută, din ianuarie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 395,4 mm, la Vlădeasa 1800, în anul 1976. La Bucureşti, maxima absolută a cantităţii lunare de precipitaţii este de 132,3 mm, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti - Filaret, în anul 1966. Tot în acest an au fost înregistrate şi maximele absolute la Bucureşti - Afumaţi şi Bucureşti - Băneasa, valorile fiind 123,8 mm, respectiv 125,5 mm", arată ANM.
Cele mai multe maxime absolute ale cantităţii lunare de precipitaţii au fost înregistrate în anii 1963, 1966 şi 1976.
De asemenea, cantitatea maximă lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, maximă absolută, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 126 mm (Vf. Ţarcu, 2 ianuarie 1966). La Bucureşti, această maximă absolută este de 58,5 mm, înregistrată în 10 ianuarie 1943, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, maxima absolută s-a înregistrat în 22 ianuarie 1998 (35,6 mm), respectiv în 1 ianuarie 1966 (35,3 mm).
Ani în care au fost înregistrate maxime absolute la mai multe staţii meteorologice au fost 1998, 2010 şi 2012, conform ANM. AGERPRES
EVENIMENT
RebelDOT intră în al doilea sezon tehnologic cu Visa Cash App Racing Bulls. CEO: A fost o confirmare a valorii pe care o aducem
Visa Cash App Racing Bulls și-a prezentat noul monopost pentru sezonul 2026 într-un eveniment spectaculos găzduit la Michigan Central Station din Detroit, un reper arhitectural recent restaurat și transformat într-un hub de inovație. Printre cei 1.500 de invitați s-au numărat oficiali ai echipei, parteneri, jurnaliști și fani, momentul marcând și debutul primului motor Red Bull Ford Powertrains, o colaborare ce deschide...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șofer din Alba, trimis în judecată după ce s-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier. A lovit un biciclist
Un șofer din Alba a fost trimis în judecată după ce în urmă cu mai bine de un an și jumătate a accidentat un biciclist. În data de 15 ianuarie 2026, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, pe rolul Judecătoriei Aiud.
Mai pe scurt acesta va fi judecat de magistrații din Aiud. Situația este mult amplă deoarece bărbatul a condus beat la volan.
Accidentul rutier s-a produs în seara de 14 septembrie 2024. Atunci potrivit motivării instanței,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
APIA primește deconturi și documente justificative pentru plăți privind bunăstarea animalelor până în 2 februarie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primește deconturi justificative, până în 2 februarie, de la beneficiarii care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR-06 – „Bunăstarea animalelor”.
Este vorba despre pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilo.
Până în 2 februarie inclusiv, aceștia pot completa și depune online deconturile justificative...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
INCENDIU la Ocna Mureș. Focul a cuprins o locuință. Pompierii intervin cu două autospeciale
Un incendiu a izbucnit duminică dimineța în orașul Ocna Mureș. Din primele informații, focul a cuprins o locuință.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Ocna Mureș, strada Memorandumului.
Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință.
Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor. Pentru stingerea incendiului intervine și SVSU...
Citește mai mult pe Alba24.ro
