EVENIMENT
Mită de 1.500 de euro luată de un inspector antifraudă din Iași ca să nu amendeze o firmă
Doi inspectori antifraudă au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, serviciul teritorial Iași. Unul dintre aceștia este acuzat că a luat mită 1.500 de euro ca să nu amendeze o firmă, iar al doilea este acuzat de abuz în serviciu și fals.
Potrivit procurorilor, unul dintre inculpați a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Acesta era la data faptelor inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava și este acuzat de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu. Cel de-al doilea inspector, care lucra la aceeași instituție, este acuzat de fals intelectual și abuz în serviciu și a fost trimis în judecată în stare de libertate.
Cei doi inspectori antifraudă au cerut bani de la administratorul unei firme pe care au controlat-o
Conform unui comunicat al DNA, în perioada 12 mai - 30 iunie 2021, unul dintre inculpați ar fi pretins pentru el și pentru colaboratorul său diferite sume de bani de la administratorul unei firme, pentru a nu-l penaliza pentru neregulile constatate cu ocazia efectuării, de către cei doi inspectori, a unor controale.
Prejudiciu de aproape 80.000 lei
Cei doi ar fi inserat în procesele verbale mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu au sesizat organele competente, producând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 lei, reprezentând obligațiile fiscale ce ar fi trebuit calculate și impuse firmei.
Pentru „ajutorul” oferit omului de afaceri, unul dintre inculpați ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 1.500 euro.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași. MEDIAFAX
EVENIMENT
Bărbat cu permisul anulat, prins de polițiști la volanul unei mașini, pe un bulevard din Alba Iulia. S-a ales cu dosar penal
Un bărbat din județul Hunedara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, având permisul anulat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism, pe Bulevardul Ferdinand I din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din orașul Geoagiu, județul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Baia de Arieș, cu dosar penal. A fost prins de polițiști în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis
Un bărbat de 62 de ani din Baia de Arieș s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, pe raza localității Sartăș, în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis de conducere.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 10.40, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, pe raza localității Sartăș, un ATV condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din orașul Baia de Arieș.
Din verificări a reieșit că acesta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
A furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare din Vințu de Jos. Bărbat din Șibot, REȚINUT de polițiști
Un bărbat de 48 de ani din Șibot a fost reținut de polițiști după ce a furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare pentru biciclete din localitatea Vințu de Jos.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Șibot, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident la Ocna Mureș: Bărbat aflat sub influența alcoolului, lovit de o mașină după ce a traversat neregulamentar strada
Un bărbat din Noșlac a ajuns la spital vineri după-amiaza, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa neregulamentar o stradă din Ocna Mureș. Oamenii legii au constatat că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 17.00, polițiștii din orașul Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Digului din oraș, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Aceștia s-au...
Citește mai mult pe Alba24.ro
