EVENIMENT
Peste 3.180 de ucraineni au intrat în România în prima zi de Paşte ortodox
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează luni că, în data de 24 aprilie, în prima zi de Paşte ortodox, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 56.322 de persoane, dintre care 3.189 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 37,8% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 1.166 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 52%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 830 de cetăţeni ucraineni (scădere cu 21%).
De la declanşarea crizei din ţara vecină şi până duminică, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 781.674 de cetăţeni ucraineni.
Conform IGPF, în continuare, controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius
ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.
Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alin Tișe, după derby-ul CFR-„U” Cluj: „A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de comunitate”
Cluj-Napoca a trăit aseară unul dintre cele mai intense momente sportive ale anului, derby-ul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a descris confruntarea drept „mai mult decât un meci”, subliniind dimensiunea socială și emoțională a evenimentului.
„A fost o mărturisire. Un meci cât un campionat, dar și cât o comunitate care știe să se certe cu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare din Alba, s-a stins din viață. A fost un exemplu pentru generații de elevi
Laura Arăboaei, una dintre cele mai iubite profesoare de geografie din Alba, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de soțul ei, Marcel Arăboaei, și el profesor.
”Cu profundă tristețe în suflet, vă anunț că soția mea, profesoara Laura Arăboaei, după o lungă și apăsătoare suferință, a trecut în neființă.
A fost o soție, mamă, bunică și prietenă deosebită, devotată, demnă și iubitoare, pe care o vom păstra cu drag în inimile noastre
Dumnezeu să o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident în Alba Iulia, într-o intersecție din zona Ampoi. O persoană a ajuns la spital
Un accident s-a produs duminică dimineața în Alba Iulia, între un autoturism marca Duster și un VW.
Accidentul s-a produs pe Tudor Vladimirescu, în intersecția din zona Liceului Tehnologic ”Dorin Pavel”.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii.
Potrivit reprezentanților ISU Alba, o persoană a fost transportată la spital cu o suspiciune de traumatism la picior.

Informația a fost confirmată și de reprezentanții IPJ Alba, care au precizat că nu a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
