EVENIMENT
IGPR: Sancţiuni de peste 300.000.000 de lei în urma controalelor în perioada estivală
Poliţia Română a aplicat, în sezonul estival, sancţiuni contravenţionale de 311.012.247 de lei în urma controalelor la nivel naţional.
"În perioada sezonului estival, Poliţia Română a derulat acţiuni, la nivel naţional, în special în locuri sau zone aglomerate (gări, aeroporturi, pieţe, târguri, oboare, zone de agrement etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult şi a zonelor pretabile desfăşurării manifestărilor culturale, sportive sau de altă natură (pieţe, parcuri, arene sportive etc.), pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.
Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 14.454.475 de lei.
În perioada 1 iunie - 12 septembrie, la activităţile desfăşurate zilnic au participat 8.667 de poliţişti, precum şi 4.126 de mijloace auto, fiind folosite 342 de aparate radar.
65.780 de permise de conducere, reținute
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 65.780 de permise de conducere, dintre care 10.005 pentru conducerea sub influenţa alcoolului, 24.947 pentru depăşirea vitezei legale şi 30.828 pentru alte abateri, fiind retrase şi 24.694 de certificate de înmatriculare.
În perioada sezonului estival, au fost desfăşurate 4.375 de misiuni de ordine publică şi au fost derulate 10.402 activităţi comune cu alte instituţii.
La nivel naţional, poliţiştii au constatat 93.588 de infracţiuni, dintre care 37.806 infracţiuni contra persoanei, 29.798 contra patrimoniului, 12.423 la regimul siguranţei rutiere, 1.162 de natură economică şi 12.399 alte genuri de infracţiuni.
"47.887 de persoane sunt cercetate în cadrul dosarelor penale întocmite", arată sursa citată.
De asemenea, au fost depistate 1.366 de persoane urmărite, dintre care 1.228 urmărite la nivel naţional şi 138 urmărite la nivel internaţional.
Au fost aplicate 857.001 sancţiuni contravenţionale
Poliţiştii au aplicat 857.001 sancţiuni contravenţionale, dintre care 156.574 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 607.725 la O.U.G. 195/2002R privind circulaţia pe drumurile publice, 804 la O.G. 21/1992R privind protecţia consumatorilor, 980 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 1.332 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 120 la Legea 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esenţiale şi al muniţiilor.
Au mai fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 407/2006 privind regimul vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, 14 la Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic, 433 la H.G. nr. 301/2010 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 34 la H.G. nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice, 1.229 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 832 la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, precum şi 86.906 la alte acte normative. Agerpres
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
