Connect with us

ACTUALITATE

Îi relansează cariera: FC Botoșani l-a transferat pe Sebastian Mailat de la CFR Cluj

Publicat

mailat.jpg

Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a anunțat că l-a transferat pe Sebastian Mailat, extremă în vârstă de 24 de ani, de la CFR Cluj, din postura de jucător liber de contract.

Legitimat la CFR Cluj din toamna anului 2017, Sebastian Mailat a tot fost împrumutat de atunci la Gaz Metan, U Cluj și FC Voluntari. Doar 24 de meciuri a prins fotbalistul în cele trei sezoane în care a îmbrăcat tricoul lui CFR Cluj.

Sebastian Mailat nu a mai jucat un meci oficial de pe 6 mai 2021, când a evoluat în FC Argeș – FC Voluntari, scor 3-0.

„Plecări care să aducă un beneficiu real, financiar, nu sunt. Sunt discuții, dar până pe 15 februarie nu cred că pleacă nimeni, se va închide perioada de transferuri și în principiu vor sta la noi. Sper să găsim oferte bune pentru ei, discuția a fost doar cu Hervin, dacă vrea să plece va pleca.

Noi le-am propus tuturor prelungirea contractelor (n.r. cei care intră în ultimele șase luni de contract: Ongenda, Braun, Țigănașu, Kage, Fili), inclusiv lui Hervin, dar ei au alte așteptări, alte cerințe.

Pentru toți cei termină contractul în vară vor primi propuneri de prelungire. Fili va pleca din iarna asta, are ofertă și i-am spus că îl lăsăm să plece. Îi va fi și greu să joace la noi. Vor mai veni două extreme, una dintre ele este Sebastian Mailat”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Sport.ro.

Vezi mai mult pe Botosani24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Recomandări ale Ministerului Sănătății pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute

Publicat

ministerul sănătății lansează noi măsuri de prevenție: trei programe naționale

Publicitate

Ministerul Sănătății recomandă, în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute, ca populația să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru prevenirea îmbolnăvirilor și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.

Ministerul recomandă limitarea deplasărilor în aer liber și a expunerii prelungite la frig, în special a mâinilor și picioarelor,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Patriarhia română ia atitudine: „Legalizarea prostituției – o inițiativă incompatibilă cu învățătura de credință ortodoxă”

Publicat

patriarhia română ia atitudine: „legalizarea prostituției – o inițiativă incompatibilă

Publicitate

Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea profundă și dezaprobarea față de inițiativa care vizează legalizarea prostituției, considerând că un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane.

Prostituția reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar, având consecințe negative profunde asupra persoanei și asupra...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Piața auto din România accelerează în 2025: Peste 182.000 de mașini noi, electrificarea devine dominantă

Publicat

piața auto din românia accelerează în 2025: peste 182.000 de

Publicitate

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în 2025 cu 1,6% față de anul 2024, până la 182.518 de unități. Autoturismele electrificate au avut o pondere de 55,2% din total, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), analizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), scrie alba24.ro.

„Datele finale pentru anul 2025 indică o piață auto relativ stabilă, cu 182.518 de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Matei Vișniec, printre nominalizații ediției din acest an a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”

Publicat

botoșani: matei vișniec, printre nominalizații ediției din acest an a

Publicitate

Poetul și dramaturgul Matei Vișniec se află printre nominalizații ediției din acest an a Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia, informează Primăria municipiului Botoșani.

Alături de Vișniec, pentru cel mai mare premiu de poezie au mai fost nominalizați poeții Nichita Danilov, Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Călin Vlasie și George Vulturescu.

Premiul, care este acordat de Primăria Botoșani și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe