ECONOMIE
Iluzia întoarcerii la sate. Comunele cu mii de buletine noi sunt de fapt noile cartiere mai ieftine

Statistica numără peste 100.000 de români mutaţi din oraşe în zona rurală în ultimul an, dar aceleaşi date arată că topul primelor 50 de comune – cu 30.000 de noi locuitori în total – este format exclusiv din localităţi lipite de marile oraşe sau la o distanţă de 10-15 km de acestea.
Peste 30.000 de persoane şi-au schimbat domiciliul din urban în rural în 2020 şi au ales să locuiască într-o comună lipită de un oraş mare, arată datele solicitate de ZF de la INS.
Statistic, locuitorii din cele mai efervescente 50 de comune din România reprezintă 27% dintre românii care au ales să se mute de la oraş la ţară în 2020, iar toate cele 50 de comune sunt de fapt localităţi lipite de un oraş mare cum sunt Floreşti (Cluj-Napoca) sau Chiajna (Bucureşti).
„Cea mai mare comună din România este Floreşti după numărul de locuitori, dar este un cartier dormitor al Clujului. Mulţi dintre cei care se mută în Floreşti tot la bloc stau. În Floreşti, preţurile sunt cu 30% mai jos decât orice este în Cluj, oamenii nu se duc acolo pentru că sunt mai aproape de natură, ci pentru că este ieftin“, spune Ana Maria Burca, managing partner al companiei de consultanţă imobiliară SVN Cluj-Napoca. Comunele care au înregistrat în 2020 cele mai mari creşteri ale fluxului migraţiei au fost Floreşti, judeţul Cluj, unde s-au mutat 2.800 de persoane, Chiajna, jud. Ilfov, plus 2.100 de persoane, Miroslava, judeţul Iaşi, plus 1.600 persoane, şi Dumbrăviţa, judeţul Timiş, unde s-au mutat 1.500 de persoane în 2020, arată datele de la INS.
Într-un top 50 al comunelor care au primit cei mai mulţi locuitori în 2020, Bucureştiul are peste 10 „sateliţi“, zone noi, cartiere noi.
Indiferent cum le numim, comunele din jurul marilor oraşe sunt de fapt noile zone urbane alese de tineri şi de familii pentru a păstra legătura cu oraşul.
Maria locuieşte într-o comună lângă Bucureşti, aşa scrie în buletin, dar realitatea din viaţa tinerei zice că stă la o stradă distanţă de Bucureşti şi la 10 minute de metrou, în zona nouă din Popeşti-Leordeni. Maria s-a mutat din Capitală, dar lucrează în zona centrală a oraşului şi nu îi ia mai mult de 40 de minute să ajungă la job cu metroul. ãÎn vara lui 2019 ne-am mutat în comuna Popeşti Leordeni (Ilfov) la doar o stradă distanţă de unde începe Bucureştiul. „Aşa s-a nimerit să găsim un apartament cu un raport calitate/cost ideal profilului nostru. Ne facem cumpărăturile în Bucureşti, ieşim la plimbare în Bucureşti, folosim transportul public al Capitalei, lucrăm în Piaţa Victoriei zi de zi, dar cu toate acestea pe buletin suntem popeşteni. Trăim în ceea ce este doar un alt satelit al unui mare oraş al României“, povesteşte Maria care spune că atunci când a cumpărat apartamentul nu s-a gândit că se mută din oraş la sat.
Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, 116.000 de persoane s-au mutat în 2020 din zona urbană în cea rurală, în creştere faţă de 2019, când 113.000 au luat această decizie. În ultimii ani, tendinţa din statistică este în favoarea zonelor rurale. Comunele cu cele mai mari creşteri ale numărului de locuitori arată însă că „exodul“ spre sate se află doar în jurul marilor oraşelor, multe dintre ele fiind chiar o extindere a oraşelor. Dacă iniţial extinderea pe orizontală a zonelor urbane era legată de Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi, acum devine vizibil un comportament similar şi pe lângă Sibiu, Braşov, Târgu-Mureş, Oradea sau Constanţa. Mediafax
ECONOMIE
FOTO: Secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord avansează. Sunt șanse să fie gata înainte de termen. Autostrada A0 Nord, Lotul 1, promite să lege mai eficient zonele din jurul Bucureștiului.
Secretarul de stat în Transporturi, Ionel Scrioșteanu, a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist.
„Am fost într-o verificare pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, a cărei execuție a început luna martie, anul acesta.
În șantier sunt mobilizați 300 de muncitori și 160 de utilaje. Lucrările au avut un start bun, sunt în grafic și sunt șanse mari ca pe tronsonul intre DN1 și DN1A să fie finalizate în avans față de graficul contractat”, a scris Ionel Scriosteanu, într-o postare recentă pe Facebook
Autostrada A0 Nord – Lot 1: stadiul lucrărilor
La acest moment, pe sectorul între km 12+120 – km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), sunt în execuție următoarele lucrări de terasamente:
- decapare pământ vegetal: 95% realizat
- stabilizare teren fundare: 85% realizat
- umplutură terasament: 23%
- podețe casetate: 14%
- podețe tubulare: 9%
- parcare de scurtă durată km 14+500: decapare pământ vegetal 100%.
Totodată, se lucrează la finalizarea descărcării siturilor arheologice la km 18+303 și km 13+900 și la eliberarea amplasamentului de utilități existente în diverse puncte ale șantierului.
- Pe sectorul cuprins între km 2+500 – km 12+120, a început execuția lucrărilor de relocare utilități, se finalizează activitățile de descărcare situri arheologice prezente și se execută lucrări de decopertare și stabilizare teren fundare.
- Pe sectorul cuprins între km 2+300 – 8+720, se face decapare pământ vegetal, se execută tronsoanele experimentale în vederea stabilirii procentelor de liant, se aprovizionează cu materiale pentru straturile de umplutură și se amenajează drumurile tehnologice.
- Zona pasaj peste CF101 București – Pitești DN7: cu o lungime de 733 m, structura 6 – momentan se execută platforme pentru cele 17 pile, în vederea începerii, de săptămâna viitoare, a execuției lucrărilor de fundații indirecte (320 piloți forați).
- Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, structura 7: este compusă din 17 deschideri cu o lungime totală de 650 m. În acest moment sunt prezente în șantier 2 foreze și sunt executați 130/294 piloți forați, 5 radiere sunt finalizate.
- Noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A: sunt instalate organizările de șantier, respectiv Organizare de Șantier DN1A – baza administrativă și Organizare de Șantier DN7 – baza de producție. Un aspect particular este că Organizare de Santier DN1A – baza administrativă este complet funcțională, cu preîncărcare rampe culee în scopul consumării tasărilor.
- La pasajul peste DJ Ciorogârla-Joița: preîncărcare rampă culee în scopul consumării tasărilor.
Traseul Lotului 1 Nord se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca. Acesta și are o lungime de 17,5 km.
Amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județelor Ilfov (pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca) și Giurgiu (pe raza localităţilor Joița și Săbăreni).
Pe acest lot lucrează constructorul sibian RETTER Projectmanagement, în asociere cu italienii de la Impresa Pizzarotti.
Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu/ Facebook
ECONOMIE
VIDEO: Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare

Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare. Tehnologie de ultimă generație pentru un proiect modern, curat și rapid.
La km 19+757 pe DN1, în zona Balotești–Corbeanca, compania Retter derulează lucrările pentru construirea pasajului suprateran (Pod Therme), un proiect de infrastructură rutieră major, realizat în beneficial Therme Nord București.
Acest pasaj va asigura conectivitate eficientă și trafic fluent într-o zonă cu dezvoltare accelerată și cerințe stricte privind protecția mediului.
Lucrările sunt realizate cu un nivel ridicat de eficiență, grație investițiilor în echipamente performante și metodologii moderne de lucru, orientate atât spre reducerea duratei de execuție, cât și spre minimizarea impactului asupra mediului.
Înlocuirea metodei clasice de hidroizolație – reducerea timpului de execuție de la 28 la 7 zile
Un element esențial al eficienței în această etapă a proiectului este optimizarea procesului de pregătire a betonului pentru aplicarea hidroizolației.
În locul metodei clasice, care presupune timpi de așteptare de până la 28 de zile pentru uscarea și tratarea corespunzătoare a stratului suport, Retter utilizează un ansamblu de echipamente Husqvarna, format din mașina de sablat Blastrac 2-20DT și un sistem de aspirare performant.
Această tehnologie permite curățarea și deschiderea porilor suprafeței din beton într-un mod rapid și uniform, fără apă, fără contaminanți, cu o aderență crescută.
Prin urmare, hidroizolația poate fi aplicată mult mai devreme, scurtând întregul proces la doar 7 zile – o reducere de peste 75% a timpului față de metodele tradiționale.
Zero praf – un avantaj esențial într-o zonă cu restricții de mediu
Zona Therme este supusă unor restricții stricte privind generarea de praf care rezultă și din traficul intens al Drumului Național 1 în timpul lucrărilor de execuție.
Echipamentele utilizate de Retter sunt special alese pentru a lucre curat, fără emisii de praf, datorită sistemului integrat de aspirare, conectat la mașina de sablat.
Acesta absoarbe complet praful generat în timpul sablării, chiar în momentul impactului, prevenind dispersarea în aer sau pe șantier.
Astfel, nu doar că se respectă legislația și standardele de mediu din zonă, dar se asigură și un mediu de lucru sigur pentru personal, fără riscuri de contaminarea altor procese sau zone învecinate.
Protecție suplimentară pentru rosturile de dilatație și aparatele de reazem, component sensibile ale lucrării de artă
Un alt avantaj-cheie al sablării fără praf este protejarea componentelor critice, cum sunt rosturile de dilatație si aparatele de reazem.
În metodele clasice, praful se poate infiltra în aceste zone greu accesibile, afectând calitatea lucrării sau funcționarea optimă a rosturilor și reazemelor.
Prin utilizarea echipamentelor moderne, păstrarea curățeniei este totală, ceea ce contribuie la durabilitatea și siguranța structurii.
Concluzie
Prin aplicarea acestor tehnologii moderne, Retter demonstrează angajamentul său față de eficiență, inovație și responsabilitate. Nu este vorba doar despre construire rapidă, ci despre construire inteligentă și sustenabilă, cu un impact minim asupra mediului și cu rezultate de calitate superioară.
Pasajul suprateran peste DN1 – Podul Therme – devine astfel un exemplu de bună practică în domeniul infrastructurii rutiere moderne, în care tehnologia contribuie activ la atingerea obiectivelor de performanță, mediu și siguranță.
ACTUALITATE
Estimări pentru finalul anului 2024: Creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul

Managerii din România prevăd o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul pentru perioada octombrie – decembrie 2024. De asemenea, estimările acestora relevă că numărul angajaților în sectorul construcțiilor și al serviciilor va rămâne stabil.
Datele Institutului Național de Statistică (INS) din ancheta de conjunctură din octombrie indică o creștere moderată a volumului producției industriale și o ușoară scădere a numărului de salariați în industrie. În construcții, se anticipează o scădere a volumului producției, dar o stabilitate relativă a forței de muncă, alături de creșterea prețurilor lucrărilor.
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -6%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -11%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +23%).
În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +20%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +16%). Angajatorii prognozează, totodată, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%) şi a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +30%).
Potrivit estimărilor din luna octombrie 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +5%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) iar pentru preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor aceştia estimează o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +15%).
În comunicat se menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
sursa: Agerpres

Gramul de aur a atins joi, 17 oxctombrie, un nou maxim istoric. Pe de altă parte, leul s-a apreciat faţă de euro și s-a depreciat față de dolarul american.
Astfel, gramul de aur s-a scumpit joi, 17 octombrie 2024, cu 50,16 bani (0,13%), ajungând la o cotaţie de 394,4609 lei, de la 393,9593 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR). Astfel, gramul de aur a înregistrat din nou o valoare record.
Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9720 lei, în scădere cu 0,38 bani (-0,08%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9758 lei.
În schimb, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5778 lei, în creştere cu 1,03 bani (0,23%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,5675 lei.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2956 lei, în scădere cu 0,46 bani (-0,09%), faţă de 5,3002 lei, cotaţia anterioară.
sursa: Agerpres