EVENIMENT
Impact frontal între două autoturisme pe DJ 646, în județul Vâlcea. O persoană a fost rănită

Un accident rutier a avut loc pe DJ 646, în comuna Tomșani, județul Vâlcea. O persoană a fost rănită în urma impactului dintre două autoturisme.
În urmă cu putin timp, polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme, în comuna Tomșani, pe DJ 646.
Din primele date, se pare ca una dintre mașini ar fi părăsit sensul său de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sens opus.
A rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto, aceștia fiind testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul.
EVENIMENT
VIDEO. Bărbat din Arad, prins de polițiștii clujeni la Târgul de la Negreni la câteva ore după ce a fost dat în urmărire

Un bărbat urmărit național a fost depistat de polițiștii clujeni în această seară în zona Târgului de toamnă din Negreni.
Bărbatul din Arad a fost prins practic la doar câteva ore după ce pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Polițiștii clujeni l-au prins rapid
Potrivit IPJ Cluj, în jurul orei 18:00, polițiștii Secției 8 Rurală Huedin, au reușit să-l…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Compania aeriană Wizz Air va suspenda zborurile pe ruta Sibiu – Viena începând cu data de 24 octombrie 2025. Măsura vine ca urmare a procesului treptat de închidere a bazei sale din capitala Austriei.
Potrivit sursei citate, ”compania aeriană confirmă că ruta dintre Sibiu și Viena va fi operată doar până la data de 24 octombrie, în contextul procesului treptat de închidere a bazei din Viena, venit în urma unei evaluări strategice a operațiunilor și alocării aeronavelor din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un obiect de mobilier tradițional săsesc, Almereien-ul: Exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Muzeul continua seria exponatelor pe care le prezintă lunar.
Piesa de muzeu care va fi prezentată în luna octombrie, este un obiect de mobilier tradițional săsesc.
Mai exact, joi, 9 octombrie 2025, de la ora 11, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisat exponatul lunii octombrie „Armănoaia (Almereien).
Este o piesă a mobilierului tradițional săsesc. Cunoscută sub denumirea de Almereien a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Cinci tineri inovatori din Cluj, care au dezvoltat soluția AirSignal, impresionează NASA. Merg la competiția globală

Echipa clujeană Particle Warriors, formată din cinci tineri, a câștigat ediția locală a NASA Space Apps Hackathon, cel mai mare hackathon global, și va reprezenta România în etapa internațională a competiției.
Membrii echipei sunt Adrian Drăgan, Aaron de Miranda Colaço, Claudiu Constantin Bogdan, Filip Csibi și Ionuț Hodina, iar soluția lor pentru un aer mai curat a impresionat juriul.
AirSignal sau cum…
Citește mai mult pe Cluj24.ro