EVENIMENT
UPDATE: Impact MORTAL între un TIR și un autoturism pe DN 79, în județul Bihor. Șoferița mașinii a decedat
Un accident rutier mortal a avut loc, vineri după-amiază pe DN 79, în județul Bihor. O persoană și-a pierdut viața după impactul frontal între un TIR și un autoturism.
Potrivit ISU Bihor, la ora 13.00, pompierii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN79 (Nojorid – Leș)
În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren.
În cele două se aflau două persoane, apelantul precizând că șoferița autoturismului a rămas încarcerată.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea cu autospeciala de descarcerare grea și o autospecială de lucru apă și spumă, pompierii Detașamentului 2 Oradea cu ambulanța SMURD a subunității și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la locul evenimentului, echipajele au constatat că, șoferița a decedat, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Conform sursei citate, șoferul TIR-ului a fost evaluat de echipajele medicale. Acesta a refuzat transportul la spital.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, circulația a fost întreruptă în ambele sensuri.
EVENIMENT
Viitorul aparține și meseriașilor. La Cluj, cererea firmelor este foarte mare. ”Nu avem atâția elevi câte burse putem da”
În timp ce lideri globali din tehnologie, precum CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, spun că viitorul aparține și meseriașilor, cum ar fi electricienii, instalatorii sau tâmplarii, nu doar inteligenței artificiale, la Cluj, școlile tehnice încep și ele să simtă presiunea directă a firmelor.
În planul de școlarizare pentru anul școlar 2024–2025 au fost incluse 60 de clase de învățământ profesional și dual, cu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Localizarea apelurilor la 112 va fi îmbunătățită. Fonduri de 45 de milioane de lei, pentru investiții făcute de operatorii telecom
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) va gestiona fonduri de 45 de milioane de lei, ce vor fi utilizate pentru decontarea investițiilor tehnice făcute de către operatorii de telecomunicații, fără scop comercial, cu supravegherea STS, astfel încât echipele de intervenție să ajungă mai rapid și mai precis la cei aflați în pericol după apelarea numărului de urgență 112.
„Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Economiei,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
15-17 decembrie: „Magia Crăciunului” cu expoziții, ateliere și concerte de colinde, la Biblioteca Județeană și la CJ Alba. PROGRAM
Evenimentul cultural „Magia Crăciunului” se va desfășura în perioada 15-17 decembrie, la Consiliul Județean Alba și la Atrium Centurionum de la sediul administrativ al județului.
„Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită în perioada 15-17 decembrie 2025, la evenimentul cultural intitulat „Magia Crăciunului”. Vor fi trei zile plină de culoare, muzică și lectură”, au transmis organizatorii.
Magia Crăciunului. Program
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cosmin Oltean, antrenorul echipelor ”Leii” Câmpia Turzii și UNIVERSITATEA, nominalizat la Superlativele Rugbyului
Federația Română de Rugby a lansat ediția 2025 a „Superlativelor din rugbyul românesc”, competiția anuală în care fanii aleg cei mai valoroși jucători, antrenori și arbitri ai sezonului.
Într-un an definit de calificarea României la Cupa Mondială din Australia și de triumful celor de la CSM Știința Baia Mare, rugbyul autohton celebrează performanța în toate formele ei.
Printre nominalizații…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




