EVENIMENT
Impact între cinci maşini, la ieşirea din Botoşani spre Suceava. Șapte persoane au ajuns la spital
Un accident rutier soldat cu şapte victime, dintre care şi un copil, s-a produs, joi seară, la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava, în zona Parcului regional de agrement Cornişa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, în accident au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau nouă persoane, două dintre ele primind îngrijiri la faţa locului, iar şapte au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".

Accidentul s-a produs ca urmare a intrării pe contrasens a unui autoturism condus de o tânără de 31 de ani, care a lovit alte patru maşini care circulau din sens opus. Două dintre maşinile care circulau regulamentar au fost proiectate în afara părţii carosabile.
"Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că o tânără de 31 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o maşină marca BMW pe strada Sucevei, direcţia de deplasare dinspre strada Pacea către localitatea Hudum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme care circulau regulamentar din sens opus. În urma impactului şapte persoane au suferit leziuni şi fost transportate la spital, dintre care un minor", a precizat Nenişcu.

Oficialii Poliţiei susţin că toţi cei cinci şoferi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
AGERPRES
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
