EVENIMENT
UPDATE FOTO: Impact între două autovehicule pe o șosea din județul Sibiu. O tânără, transportată la spital
Un accident în care au fost implicate două autovehicule a avut loc, luni după-amiază pe o șosea din județul Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe DN 7H.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară spre DN 1, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Rășinari, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către o tânără în vârstă de 20 de ani, din Ocna Sibiului.
Impactul a provocat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Nu au fost probleme mari probleme de trafic.
Potrivit ISU Sibiu, pompierii au intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe DN 7H pentru acordarea asistenței medicale unei persoane implicate într-un accident rutier.
La fața locului o femeie de aproximativ 20 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă și cu un traumatism cranio-facial.
sursa foto: Info Trafic România
U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a gestionat mai bine ultimele minute și s-a impus cu 114–104, la capătul unui meci cu multiple răsturnări de situație.
În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania va lupta pentru un loc care să ducă în următoarea fază a competiției...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
UTA a câștigat de 11 ori, CFR Cluj, de 15 ori, CFR Cluj
Unicul gol al partidei a fost reuşit de kosovarul Meriton Korenica (68), după o minge aşezată de Alibek Aliev.
Arădenii au avut ocazii de gol în min. 27, când Christopher Braun a fost la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri.
Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.
Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Zăcăminte de minerale rare, descoperite în Apuseni de o companie canadiană: uraniu, cobalt, nichel, aur, plumb, zinc și cupru
Zăcăminte de minerale rare, descoperite în Apuseni de o companie canadiană. Este vorba despre zăcăminte de uraniu, cobalt, nichel, aur, plumb, zinc și cupru, arată un comunicat de presă din februarie al Leading Edge Materials, care prezintă cele mai recente date ale explorărilor desfășurate în ultimii ani.
Descoperirea a fost făcută pe un perimetru de aproximativ 25 de kilometri pătrați din județul Bihor, la limita cu Arad, în cadrul proiectului de explorare Bihor Sud.
Citește mai mult pe Alba24.ro
