Connect with us

EVENIMENT

Impactul pandemiei în Grecia: În Corfu, numărul de turişti români a scăzut cu 90% anul trecut

Publicat

În 2020, primul an marcat de pandemia de Covid-19, doar 573 de români au ajuns în insula elenă Corfu pe cale aeriană, cu circa 90% mai puţini decât în anul anterior, scrie ZF.

Declinul este printre cele mai puternice în contextul în care în total au existat 335.000 de oameni care au ajuns aici, faţă de 1,3 milioane în 2019. Declinul a fost astfel de 75% la nivel total. Cele mai importante pieţe pentru Corfu sunt Marea Britanie (-70%), Germania (-66,5%) şi Polonia (-77%). Britanicii reprezintă însă aproape jumătate din totalul vizitatorilor străini în 2020 şi circa 40% înainte de pandemie, datorită operelor scriitorului Geral Durell şi a serialului bazat pe cartea sa „Familia mea şi alte animale”. A contat şi faptul că Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a născut pe această insulă.

În 2021 însă, situaţia pare să se schimbe în contextul în care Marea Britanie are încă în vigoare restricţii importante de călătorie, iar alte state, precum România, nu.

Oficialii din Corfu speră ca importanţa pieţei locale să crească în 2021

“Românii au reprezentat până acum un procent mic din totalul vizitatorilor străini. E important însă, că ei pot ajunge repede, atât cu avionul, cât şi cu maşina. Totuşi, zboruri sunt încă puţine”, spune Panagiotis Varouchas, vice-primarul Corfu şi responsabilul pentru turism. Conform datelor lui, anul trecut doar opt avioane au venit din România în Corfu. În acest an însă cifrele vor creşte, pe de-o parte pentru că există mai multe curse charter operate de agenţiile locale de turism, iar pe de alta pentru ca şi companiile aeriene au lansat curse de linie. România nu a avut până în 2021 zboruri directe de linie.

„Corfu este una dintre insulele greceşti spre care se organizează anual zboruri directe, de peste 20 de ani”, spune Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, una dintre cele mai importante din piaţă după cifra de afaceri anuală. Zborul charter Bucureşti-Corfu al Paralela 45 (împreună cu alte agenţii) a început în iunie şi este planificat până la finalul lunii septembrie, cu o frecvenţă săptămânală. Pe 20 septembrie este ultima cursă. Asta înseamnă că numărul de avioane care vor ajunge anul acesta pe insulă va fi mai mare ca cel din 2020, conform datelor actuale.

În cazul Greciei, indiferent de destinaţie, sunt însă şi mulţi turişti români care aleg să vină cu maşina. Aceştia nu apar în statisticile oferite de oficialii din Corfu.

„Piaţa din România este una care trebuie dezvoltată. Pentru noi este o piaţa emergentă.”

Această insulă din Grecia, din Marea Ionică, cu o populaţie de doar 100.000 de oameni, primea anual înainte de pandemie 1,3 milioane de turişti străini. Spre comparaţie, România primea doar de două ori mai mulţi.

Pandemia a lovit din plin industria turismului, iar ţările care erau dependente de această industrie – cum e cazul Greciei – au fost cele mai afectate. Totuşi, mulţi jucători din domeniu, din Europa, speră la un 2021 mai bun în contextul unor decizii comune la nivel european.

(sursa: Mediafax)

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Încă trei morți de gripă la Cluj. Crește numărul de cazuri. Recomandările medicilor

Publicat

pat spital 2.jpg






Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a prezentat evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI în săptămâna 29.12.2025 – 04.01.2026 , din care rezultă încă trei cazuri de decese înregistrate la nivelul județului Cluj. 

Astfel, au fost 10.570 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 12.630 înregistrate în
săptămâna...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

OPINIE. Radu Nicosevici: Aplombul ignoranței. În România, incompetența nu bâjbâie. Ea guvernează cu certitudine

Publicat

radu nicosevici.jpeg






Aceasta este, poate, una dintre cele mai mari probleme ale politicii noastre: nu lipsa competenței, ci siguranța absolută cu care este afișată.

Există o explicație mai profundă pentru această realitate, dincolo de corupție sau populism. Se numește efectul Dunning–Kruger: mecanismul prin care cei mai slab pregătiți sunt și cei mai convinși că știu suficient — uneori chiar tot. Aplicat politicii autohtone,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noile programele școlare pentru liceu au fost publicate în Monitorul Oficial. Când vor intra în vigoare

Publicat

noile programele școlare pentru liceu au fost publicate în monitorul

Ministerul Educației a anunțat vineri publicarea programelor școlare pentru învățământul liceal, ce vor intra în vigoare începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026 - 2027.

Programele școlare asociate fiecărui an de studiu sunt valabile pe o perioadă de 8 ani, începând cu anii școlari:

  • 2026-2027 pentru clasa a IX-a,
  • 2027-2028 pentru clasa a X-a,
  • 2028-2029 pentru clasa a XI-a,
  • 2029-2030 pentru clasa a XII-a.

Potrivit reprezentanților ministerului, programele școlare...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Europarlamentarul de Cluj, Daniel Buda: Solicit în PE înființarea unei comisii speciale de monitorizare a acordului UE–Mercosur

Publicat

buda 1 scaled e1746625975303.jpg






Europarlamentarul de Cluj, Daniel Buda (PNLP/PPE) va solicita, în Parlamentul European, înființarea unei comisii speciale de monitorizare a acordului UE–Mercosur, semnat vineri.

”Luând act de parafarea acordului comercial UE–Mercosur de către ambasadorii statelor membre, dar luând act și de îngrijorările exprimate de fermierii români și europeni, voi demara, începând de săptămâna viitoare, procedurile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe