Connect with us

ACTUALITATE

În 10 ani, încrederea românilor în antreprenori a crescut cu 50%

Publicat

Încrederea românilor în antreprenori a crescut cu 50% în 10 ani, arată Barometrul RBL, lansat cu ocazia celei de-a 9-a ediții a Summitului Romanian Business Leaders, care marchează totodată 10 ani de la înființarea asociației.

Raportul face o trecere în revistă a evoluțiilor din 14 domenii de activitate, pe care antreprenorii își propun să le urmărească anual, cu extinderea graduală a indicatorilor monitorizați. Selecția actuală a indicatorilor s-a efectuat în baza importanței acestora pentru sănătatea și performanța economică a României.

Barometrul RBL evidențiază atât domeniile în care s-au înregistrat progrese, cât și cele în care există în continuare decalaje considerabile față de Uniunea Europeană și care necesită intervenții ferme.

Printre domeniile în care s-au înregistrat progrese se numără sectorul energetic - România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană la ponderea energiei electrice obținute din surse regenerabile, depășind cu 9% media UE, mediul antreprenorial- în primul semestru al anului 2021 s-au înregistrat cu 50% mai multe înmatriculări de persoane fizice autorizate și juridice, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, precum și absorbția fondurilor europene, care a înregistrat o creștere de 10 procente comparativ cu 31 iulie 2020.

Între cele cu trend descendent se regăsesc sistemul de sănătate

Între cele cu trend descendent se regăsesc sistemul de sănătate, în care cheltuielile pe cap de locuitor sunt la 50% din media Uniunii Europene, economia nefiscalizată, reflectată de un decalaj de TVA cu 25% mai mare decât media UE, precum și rata de reciclare a deșeurilor municipale aflată în stagnare încă din 2013 la 14%, cu 33% mai puțin decât media europeană.

Viziunea respondenților asupra încrederii în forțele proprii pentru a schimba ceva în România a crescut de la 1 din 7 români la 1 din 3. În sfera profesională, românii acordă cea mai mare încredere micilor întreprinzători din orașele de apartenență.

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru peste 1.000 de antreprenori și executivi de top din mediul de business privat.

sursa: mediafax.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Câți kilometri de drum de mare viteză s-au construit în 2025. Autostrada Moldovei, proiectul-cheie

Publicat

câți kilometri de drum de mare viteză s au construit în

Publicitate

Rețeaua de drumuri de mare viteză din România s-a extins semnificativ în anul 2025, cu 146 de kilometri noi de autostradă și drum expres, iar pentru anul 2026 autoritățile anunță deschiderea altor 255 de kilometri, potrivit datelor oficiale, relatează agerpres.ro.

Un moment important a fost consemnat pe final de an, înainte de Ajunul Crăciunului, când au fost dați în folosință aproximativ 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), pe sectorul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primul proiect major al noii administrații din comuna Mihai Eminescu: Contract de aproape 2 milioane de lei pentru iluminatul public

Publicat

primul proiect major al noii administrații din comuna mihai eminescu:

Publicitate

Noua administrașie publică din comuna Mihai Eminescu a anunțat astăzi că marchează un moment important pentru comunitate, după ce noul primar, Alecu-Gireadă Andreea-Cristina, a semnat primul contract de finanțare de la preluarea mandatului.

Este vorba despre un contract încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu, care vizează obiectivul „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – Etapa III, comuna Mihai Eminescu, județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Datinile de iarnă scot Vorona în stradă: Festival cu măști și alaiuri, chiar în ultima zi din anul 2025

Publicat

datinile de iarnă scot vorona în stradă: festival cu măști

Publicitate

Comuna Vorona va găzdui, miercuri, 31 decembrie 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, manifestare dedicată tradițiilor populare de Anul Nou.

După cum a anunțat primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, evenimentul va avea loc în Piața Comunală Vorona, începând cu ora 10:00, și este organizat de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu SC Prodalcom SA Vorona, Liceul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Revelion 2026 la TV: Ce programe și ce vedete aduc PRO TV, Antena 1 și TVR în noaptea dintre ani

Publicat

revelion 2026 la tv: ce programe și ce vedete aduc

Publicitate

Pentru noaptea de Revelion 2026, marile posturi de televiziune din România au pregătit ediții speciale, cu muzică, divertisment și invitați de top. PRO TV, Antena 1 și TVR propun ore întregi de spectacol pentru cei care aleg să petreacă trecerea dintre ani acasă, alături de familie și prieteni, relatează alba24.ro.

PRO TV și PROTEVELION 2026

Emisiunea de Revelion la PRO TV va fi prezentată de Pavel Bartoș și Raluca. Este vorba despre un show care...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe