Connect with us

ACTUALITATE

În 5 decembrie vine Moș Nicolae! Povestea unuia dintre cei mai populari sfinţi din calendar

Publicat

În data de 6 decembrie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae. În Transilvania, Sfântul Nicolae este unul din cei mai cunoscuţi sfinţi, fiind numit şi Sân-Nicoară.

Bucuria este şi mai mare în acea zi, pentru că în noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine pe la toate casele şi pune în ghetuţele frumos lustruite dulciuri şi cadouri celor care au fost cuminţi.

Potrivit obiceiului, cei care de-a lungul anului au fost răi găsesc dimineaţa, în ghetuţe, nuiele.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI, SMS și felicitări frumoase pe care le poți trimite celor dragi de Moș Nicolae

Moș Nicolae sau Moș Neculai este un personaj legendar și mitic, care aduce daruri copiilor în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae, în seara zilei de 5 decembrie.

Personajul are corespondenți în întreaga Europă Centrală astfel: Mikulás în Ungaria, Mikuláš în Republica Cehă și Slovacia și Mikołaj în Polonia. Personajul este în mare parte asemănător lui Moș Crăciun, ambii fiind o adaptare după Sfântul Nicolae, ambii purtând straie roșii și oferind cadouri

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, ghetuţele lustruite şi frumos aranjate sunt cadorisite cu dulciuri şi alte surprize. Copiii se pregătesc din timp pentru venirea lui Moş Nicolae, iar cu câteva zile înainte de sosirea lui aceştia îşi pun pe hârtie cadourile dorite.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. Idei de URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

Sfântul Nicolae s-a născut pe la anul 270, în oraşul Patara, din vestita provincie a Asiei Mici, Licia. Părinţii săi, Teofan şi Nona, se bucurau de o aleasă faimă înaintea întregului ţinut, prin bogăţia lor, dar mai ales prin credinţa lor creştină şi râvna de a ajuta pe săraci.

Pe aceşti buni creştini, Dumnezeu îi răsplăti cu binecuvantarea Sa, împlinindu-le dorinţa de a avea şi ei un copil, căruia prin botez i-au dat numele de Nicolae, care tălmăcit pe româneşte înseamnă biruitor de popoare.

A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească, iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini.

Cand marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odatş cu aceştia, şi Sfântul Nicolae care s-a dus în Mira.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.

Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului.

Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbavit Sfântul Nicolae de la moarte.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae a aflat într-o zi, că un tată din cetatea Mira, de durere că este lipsit de ajutor în a-şi mărita fiicele, dorea să le ofere spre desfrânare.

Povestea spune că la cele trei fete sărace Sfântul Nicolae le-a adus în dar zestre, câte un săculeţ cu bani pe care l-a aruncat noaptea, pe fereastră, fără a fi văzut. Iar de atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi şi în special copiii primesc daruri de la Sfântul Nicolae sau cum este cunoscut în popor Moş Nicolae.

Diferențele dintre legendarii Moș Nicolae și Moș Crăciun

Moș Nicolae aduce daruri copiilor în ajunul zilei de Sf. Nicolae în timp ce Moș Crăciun vine în ajunul Crăciunului

Moș Nicolae vine călare pe un cal alb în timp ce Moș Craciun vine pe o sanie trasă de reni

Moș Nicolae lasă cadouri copiilor cuminți în ghetuțele lustruite, iar Moș Crăciun le lasă sub pomul de Crăciun

Moș Nicolae lasă o nuielușă copiilor obraznici în timp ce Moș Crăciun le lasă cărbune

Moș Nicolae e singur, în schimb, Moș Crăciun are o soție pe nume Crăciunița

Sursa: Alba24.ro

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

277 locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

277 locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată de

Publicitate

277 locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 99, MUN, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu violent la Ibănești: Tânăr de 20 de ani, cu arsuri la mână și picior, după ce a încercat să stingă focul din propria locuință

Publicat

incendiu violent la ibănești: tânăr de 20 de ani, cu

Publicitate

Un incendiu puternic a izbucnit, în această după-amiază, într-o locuință din localitatea Ibănești, iar un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce a încercat să stingă flăcările pe cont propriu. Când și-a dat seama că nu mai poate controla situația, acesta a sunat la 112 și a cerut ajutor.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, care s-au deplasat cu o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Tinerii învață să conducă”, ediția 2026: Curs gratuit de public speaking și leadership pentru liceeni. Programul ajunge pentru prima dată și la Flămânzi

Publicat

„tinerii învață să conducă”, ediția 2026: curs gratuit de public

Publicitate

Toastmasters Botoșani lansează, în februarie 2026, o nouă ediție a programului educațional „Tinerii învață să conducă”, ajuns la a patra ediție consecutivă în județ. Cursul, dedicat liceenilor cu vârste între 14 și 18 ani, este mai mult decât un simplu program de vorbit în public: organizatorii îl descriu ca pe o experiență care îi ajută pe adolescenți să capete încredere, claritate și curajul de a se exprima autentic.

Programul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Polițist târât zeci de metri pe șosea la Darabani: Un bărbat de 36 de ani, trimis în judecată pentru ultraj și tentativă la omor

Publicat

acțiune a polițiștilor rutieri la tudora: zeci de sancțiuni și

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a anunțat astăzi că a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului H.D.C., în vârstă de 36 de ani, din orașul Darabani, județul Botoșani. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj în forma tentativei la omor”, într-un dosar care vizează o intervenție a poliției ce s-a transformat într-un incident deosebit de grav.

Potrivit anchetatorilor, fapta...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe