Connect with us

EVENIMENT

În a doua zi de Crăciun, au fost sesizate cu 50% mai puţine infracţiuni faţă de anul trecut

Publicat

MAI informează că, în a doua zi de Crăciun, au fost sesizate cu 50% mai puţine infracţiuni faţă de acceaşi perioadă din anul trecut, nefiind înregistrate evenimente deosebit de grave.

"Aşa cum v-am anunţat zilele trecute, pentru minivacanţa de Crăciun conducerea MAI a dispus ca, în fiecare zi, să fie mobilizaţi, peste 25.000 de angajaţi, cu 4.000 mai mulţi decât anul trecut, care să aibă în atenţie atât siguranţa cetăţenilor, cât şi verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară. Pe parcursul acestor zile nu s-au înregistrat evenimente deosebit de grave, climatul de ordine publică fiind menţinut la nivelul întregii ţări. În ceea ce priveşte numărul de infracţiuni, se continuă trendul descendent din anii anteriori, în a doua zi de Crăciun, de exemplu, fiind sesizate cu 50% mai puţine infracţiuni faţă de anul trecut", a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Conform MAI, sâmbătă, au fost prinşi în flagrant 109 autori de infracţiuni, care au săvârşit 112 fapte penale şi au fost depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional.

De asemenea, poliţiştii au acordat o atenţie deosebită drumurilor pe care se pot produce accidente grave. În urma acţiunilor desfăşurate, în data de 26 decembrie, au fost reţinute 247 de permise de conducere şi 57 de certificate de înmatriculare.

În ceea ce priveşte limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, s-au desfăşurat aproximativ 1.200 de acţiuni punctuale de control care au vizat peste 77.000 de persoane, 3.800 de operatori economici, 143 operatori transport persoane şi aproape 8.200 de obiective de interes, dintre care 2.600 de restaurante, fast-food-uri şi terase.

La acţiunile de control au participat aproximativ 6.200 de poliţişti, 4.300 de jandarmi, 1.000 de cadre ISU, 180 de poliţişti de frontieră şi 2.000 de poliţişti locali.

De asemenea, la verificări au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi de la ANSVSA, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

În urma acţiunilor de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară, au fost aplicate aproximativ 4.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 835.000 de lei. Majoritatea sancţiunilor, respectiv 3.060, au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Totodată, au fost aplicate 32 de sancţiuni pentru nerespectarea distanţării fizice şi 11 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Pentru nerespectarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor, au fost aplicate 963 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 300.000 de lei.

De asemenea, faţă de 14 persoane s-au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În ultimele 24 de ore, la linia TelVerde 0800.800.165, la care cetăţenii pot sesiza situaţiile de încălcare a măsurilor de protecţie sanitară, au fost primite 8 apeluri. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Patru drumuri din Alba, ÎNCHISE temporar din cauza viscolului. 49 de utilaje, scoase la deszăpezit în tot județul

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Patru drumuri din Alba, ÎNCHISE temporar: Autoritățile din Alba informează că circulația rutieră pe autostrăzi, drumurile naționale și drumurile județene din județ se desfășoară în condiții de iarnă.

Reprezentanții Instituției Prefectului au anunțat că pentru menținerea traficului în condiții de siguranță se acționează cu 49 de utilaje.

deszapezire drum zapadadeszapezire drum zapada

Din cauza viscolirii zăpezii, patru sectoare de drum județean sunt închise temporar circulației, după cum urmează:

  • DJ...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod Galben de frig în Alba și mare parte din țară. Temperaturile vor coborî până la minus 18 grade Celsius. Recomandările ISU Alba

Publicat

cod galben de frig în alba și mare parte din

Județul Alba și toată jumătatea de Nord a țării se află în weekend sub incidența unui Cod Galben de ger (temperaturi extrem de scăzute pe întreg teritoriul județului) și viscol.

Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte.

În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni deosebit de rece, geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților.

Vor fi temperaturi maxime ce se vor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Salvatorii ISU Alba, zeci de misiuni în ultimele 24 de ore. Cele mai multe au fost urgențe medicale

Publicat

pomperii din alba, la datorie în ultimele 24 de ore:

Salvatorii ​ISU Alba au participat la zeci de misiuni în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, cele mai multe cazuri au fost medicale, dar și cauzate de condițiile meteo de ninsoare și ger.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Unirea" al județului Alba au intervenit în 63 de situații de urgență și au acționat împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) pentru gestionarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice.

CITEȘTE ȘI Vremea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zăpada a pus stăpânire pe județul Cluj. Două școli țin cursurile online din cauza avariilor

Publicat

deszapezire 1.jpeg






Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a transmis vineri dimineață o informare privind situația infrastructurii rutiere, a rețelelor de utilități și a unităților de învățământ afectate de condițiile meteo și avariile tehnice din ultimele ore.

Deși județul se confruntă cu ninsori, niciun drum județean, național sau tronson de autostradă nu este blocat sau închis circulației publice.

„La nivelul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe