EVENIMENT
În cât timp va reveni fluxul normal de circulaţie al trenurilor de metrou. Precizările ministrului Transporturilor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat marți, că fluxul normal de circulaţie al trenurilor de metrou va reveni „în maxim o săptămână sau două", precum și că Guvernul a alocat banii necesari pentru firma care asigură mentenanţa garniturilor.
"Au mărit (Metrorex - n.r.) frecvenţa trenurilor. Vor mări, din ce mi-au transmis cei de la Metrorex, în perioada următoare şi vor reveni la normal pentru că, la rectificarea din luna august, au fost alocate sume inclusiv pentru Metrorex.
Le-am cerut celor de la Metrorex, am aprobat în Guvern, am susţinut această cauză, dar le-am cerut celor de la Metrorex să detalieze foarte clar toate cheltuielile pe care le-au în plus faţă de ceea ce s-a aprobat iniţial.
Aceste detalieri au venit, deschiderile de conturi s-au făcut zilele trecute, săptămâna trecută. Au avut discuţii cu firma care asigură mentenanţa, că până la urmă acolo este problema, firma care în 2021, vă repet, avea de primit vreo 200 de milioane de la Metrorex şi au primit asigurări", a precizat Grindeanu, marţi, la Parlament.
În cât timp va reveni fluxul normal de circulaţie al trenurilor de metrou. Ce a menționat Grindeanu
Întrebat când se va reveni la normal, Grindeanu a menţionat: "Este o chestiune de zile, maxim o săptămână - două până când cei de la Metrou, din ce mi-au spus, vor reveni la fluxul normal".
"Noi am asigurat banii, Guvernul a asigurat banii. Sigur, în momentul în care vii ministru preiei şi cu bune şi cu rele diverse lucruri. La Metrorex am preluat în anul 2021, în singurul an, de fapt, după Revoluţie în care n-a avut buget şi în care la firma care a asigura mentenanţa vreo 200 de milioane avea de dat", a adăugat Grindeanu.
Ministrul subliniat că România nu va pierde banii din PNRR pentru că Ministerului Transporturilor şi a Metrorex nu şi-ar atinge angajamentele.
"Pe scurt: nu. Legat de Metrorex, (...) în momentul când s-a făcut PNRR, s-au introdus proiecte eligibile în PNRR, s-a introdus şi o investiţie pe M4, o investiţie care nu era matură, o investiţie în care aproape toată lumea din minister a informat în acea perioadă conducerea Ministerului că, dacă se introduce această investiţie, există şanse foarte mari să nu fie terminată până la sfârşitul anului 2026, adică termenul limită până când trebuie terminată investiţia.
Nu vom pierde banii pentru că, în acest moment, există plan de backup, această sumă de 300 de milioane de euro. Dacă lucrurile tind spre ceea ce spunea în urmă cu un an, această sumă va fi transferată tot în zona acestui tip de transport şi anume spre zona de cale ferată", a mai spus Sorin Grindeanu.
În cât timp va reveni fluxul normal de circulaţie al trenurilor de metrou. „Renegocierea PNRR trebuie să se facă unitar”
El a susţinut că renegocierea PNRR trebuie să se facă unitar, la nivelul premierului, nu de fiecare ministru în parte.
"Nu mă înscriu în corul celor care cer şi au cerut în toată această perioadă modificarea PNRR. Eu cred, şi asta a fi fost decizia luată în cadrul coaliţiei, că România nu doar pe acest proiect, există şi alte domenii - pe sănătate, pe muncă, unde e obligatoriu să fie renegociat, va merge în mod transparent, direct, negociind unitar, nu fiecare ministru în parte, ci la nivel de prim-ministru cu echipele cu care prim-ministrul consideră că trebuie să meargă la Bruxelles şi negociind pe o singură voce, nu fiecare ministru încercând să găsească. (...)
Realist, în acest moment, PNRR nu este modificat pe niciun domeniu, dar România cere nu doar pe transporturi, ci şi pe celelalte domenii (...) şi pe sănătate - şi acolo sunt foarte mari probleme - şi pe muncă. Există această posibilitate de renegociere şi nu vom pierde banii", a adăugat Grindeanu. Agerpres
Derby-ul dintre CFR și Universitatea Cluj, unul dintre cele mai așteptate meciuri ale începutului de sezon din Superligă, a fost amânat oficial.
Liga Profesionistă de Fotbal a aprobat solicitarea formației din Gruia, iar confruntarea programată inițial pentru 10 august va avea loc pe 8 octombrie 2026.
Decizia vine în contextul în care CFR Cluj este implicată în preliminariile UEFA Conference League. După...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Facultatea de Business a UBB Cluj este prima facultate din România care a obținut acreditarea AACSB
Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai a obținut acreditarea AACSB International (AACSB - Association to Advance Collegiate Schools of Business), unul dintre cele mai riguroase și recunoscute standarde de excelență în educația de business la nivel global.
Această realizare marchează un moment istoric, Facultatea de Business devenind prima facultate de profil din România care deține această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Controale în toată țara pe fondul caniculei. Inspectorii de muncă verifică dacă angajații sunt protejați de temperaturile extreme
Inspecția Muncii intensifică, în această perioadă, acțiunile de control la nivel național, cu accent pe domeniile în care angajații își desfășoară activitatea în condiții de temperaturi ridicate.
Măsura vine în contextul avertizărilor meteorologice care anunță un nou val de caniculă, cu temperaturi ce vor ajunge până la 41 de grade Celsius.
Ce verifică inspectorii de muncă
Inspectorii de muncă...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dan Tarcea, întâlnire cu locuitorii din Iris. Modernizarea străzilor și conectarea cartierului, printre prioritățile anunțate
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, s-a întâlnit cu locuitorii cartierului Iris pentru a discuta despre proiectele aflate în derulare și problemele semnalate de comunitate.
Principalele teme abordate au vizat modernizarea infrastructurii rutiere, îmbunătățirea conexiunilor din zonă, transportul public și situațiile legate de utilități.
Modernizarea mai multor străzi, în atenția Primăriei
Potrivit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
