EVENIMENT
În județul Prahova, purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise este OBLIGATORIE de la 1 august
Începând cu data de 1 august, purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise va fi obligatorie în judeţul Prahova - a decis, joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, într-o şedinţă extraordinară.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Prahova, CJSU a aprobat hotărârea privind obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise, pe toată durata stării de alertă, decizia care a fost luată pe fondul creşterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 vizându-i pe toţi cei care locuiesc şi/sau circulă pe teritoriul judeţului.
"Purtarea măştii, astfel încât să acopere nasul şi gura, va fi obligatorie în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în intervalele orare: 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. Exceptaţi de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani", precizează sursa citată.
Spaţiile şi intervalele orare au fost stabilite, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane între orele şi în locurile unde se constată dificultăţi în asigurarea distanţei fizice de protecţie sanitară, conform legii.
"În funcţie de evoluţia situaţiei, în zilele următoare, se poate extinde intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măştii în spaţiile deschise şi/sau limitarea programului de lucru la terase, cluburi, baruri, precum şi al altor operatori de profil", se mai arată în comunicat. AGERPRES
EVENIMENT
LIVE: Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, canonizată de BOR alături de alte 15 femei. Ceremonie la Catedrala Patriarhală
Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț este canonizată de Patriarhia Română, alături de alte 15 femei. Ceremonia se desfășoară vineri la Catedrala Patriarhală din București.
Anul trecut, monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, alături de alte 15 femei, a fost canonizată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Titulatura este de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț.
Programul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj-Napoca se pregătește pentru unul dintre cele mai tensionate momente ale sezonului din SuperLigă.
Sâmbătă, 7 februarie 2026, de la ora 20:00, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” va găzdui derby-ul local dintre CFR și „U” Cluj, o confruntare încadrată oficial la grad de risc ridicat, care aduce măsuri sporite de ordine și siguranță publică.
Dispozitiv amplu de securitate în tot...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Concubina lui Adrian Kreiner, REȚINUTĂ în dosarul mamei ucise de fiică, din Sibiu. Ce suspectează procurorii
O femeie a fost reținută vineri, pentru complicitate în dosarul mamei din Sibiu, ucise de propria fiică. Numele ei apare și în dosarul morții lui Adrian Kreiner, omul de afaceri ucis în 2023.
Este vorba despre Adriana Viliginschi, chiar concubina lui Adrian Kreiner, scrie Turnul Sfatului.
Potrivit unui comunicat al procurorilor, complicitatea ei s-ar fi concretizat în oferirea de sfaturi și informații menite să asigure derularea omorului în bune condiții și să împiedice...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Denis, câștigătorul sezonului 4 de la "Casa iubirii", gest frumos pentru câinii fără stăpân din Alba
Naomi Leister din Alba Iulia, alături de iubitul ei, Denis Dorobanțu, câștigătorul sezonului 4 al emisiunii "Casa iubirii", au donat 400 de kilograme de mâncare de câini adăpostului "Prietenii lui Azor".
Cei doi s-au cunoscut și au format un cuplu în cadrul emisiunii, unde Naomi a ajuns finalistă, iar Denis a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de lei.
Din banii câștigați, aceștia au cumpărat și au donat 32 de saci de hrană pentru câini și 72 de conserve...
Citește mai mult pe Alba24.ro
