EVENIMENT
În mai puțin de o lună, polițiștii au depistat peste 1.000 de autovehicule care efectuau transport ilegal de persoane
Poliţiştii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau în mod ilegal transport contra cost de persoane şi au imobilizat de 912 maşini în timpul unor controale la transportatorii de persoane desfăşurate în perioada 1 - 24 august, informează un comunicat transmis duminică de Inspectoratul General al Poliţei Române (IGPR).
"Poliţiştii au controlat 130.223 de autovehicule şi 89 de societăţi comerciale, fiind constatate 673 de infracţiuni, dintre care 31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere şi 185 de alte feluri. De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancţiuni contravenţionale la alte acte normative", se arată în comunicatul IGPR.
În aceeaşi perioadă, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reţinute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate, alături de poliţişti rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalităţii economice şi de la transporturi, au fost angrenaţi şi specialişti ai Registrului Auto Român şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor din domeniu continuă în întreaga ţară, precizează Poliţia Română. AGERPRES
EVENIMENT
Țepar expert în metoda ”Șmen”, trimis în judecată de magistrații din Aiud. ”A palmat” o sumă în timpul unui schimb de bani
Un deținut închis momentan într-un penitenciar din România, Gheorghe I., va ajunge iar în fața magistraților pentru o faptă penală. Este vorba despre un dosar care la mai bine de doi ani de la comiterea faptei a primit undă verde din partea magistraților Judecătoriei Aiud.
Mai exact, Gheorghe, care de loc este din București, în noaptea de 8 septembrie 2023, se afla în Aiud. La un moment dat, a intrat în incinta unei societăți comerciale și a cerut să i se schimbe o sumă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Cabina unui camion cu lemne a ars pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida. Pompierii au reușit să salveze încărcătura
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat la un autotren situat pe centura Vâlcele-Apahida.
”Apelul de urgență a venit în jurul orei 06.40, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Până la sosirea pompierilor, șoferul a reușit să se autoevacueze și nu a necesitat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ANAF va avea o divizie de criptomonede, în premieră. Va urmări cazurile de fraudă și spălare de bani
ANAF va avea o divizie de criptomonede: Șeful instituției, Adrian Nicușor Nica, a anunțat că, în urma reorganizării în care va intra, instituția își va înființa pentru prima dată o divizie de criptomonede.
„Vreau să vă spun un lucru: poate astăzi nu suntem atât de bine pregătiți cum ne dorim pe partea de cripto, dar faptele pe care diverși contribuabil aleg să le facă ascunzându-le în partea de cripto, în următoarea perioadă, că va fi un an, că vor fi doi, vor fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și sufletului
31 ianuarie: Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, tămăduitori ai trupului și al sufeltului sunt prăznuiți la această dată și reprezintă, simbolic, îndrumarea bisericii spre fapte bune fără a aștepta răsplată.
Doctorii fără arginți sunt sfinții care i-au vindecat pe cei bolnavi și nu au perceput vreo taxă pentru binele făcut. Cei mai cunoscuți sunt pomeniți câte doi în cultul liturgic, potrivit Basilica, agenția de presă a Patriarhiei.
În rândul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
