ACTUALITATE
Piața imobiliară: Scad vânzările de imobile
În luna noiembrie au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 60.183 de imobile, cu 23.492 mai puţine faţă de luna octombrie a acestui an, informează luni Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Potrivit unui comunicat de presă, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna noiembrie a acestui an este însă cu 11.823 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în noiembrie, în Bucureşti - 12.132, Ilfov - 5.498 şi Cluj - 3.456.
Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Caraş Severin - 227, Olt - 233 şi Călăraşi - 278.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna noiembrie, a fost de 24.828, cu 6.656 mai mic faţă de luna noiembrie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti - 7.307, Ilfov - 2.121 şi Braşov 1.248. La polul opus se află judeţele Caraş Severin - 51, Sălaj - 53 şi Harghita - 66.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în noiembrie sunt Galaţi - 438, Buzău - 406 şi Dolj - 375, precizează sursa citată. Agerpres
ACTUALITATE
Botoșani, centru al excelenței educaționale în 2026: Județul va găzdui mai multe olimpiade naționale
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Codul Galben de ger, prelungit în județul Botoșani. Temperaturile pot coborî până la –20 de grade
Citește mai mult pe Botosani24.ro
