Connect with us

ACTUALITATE

În România sunt 420.000 de șomeri, cu 12.000 mai mulți în iulie decât în iunie

Publicat

somaj

Rata şomajului în România a ajuns la 5,1%. Sunt 420.000 de șomeri, cu 12.000 mai mulți în iulie decât în iunie.

Rata şomajului în luna iulie a crescut cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă. A ajuns la 5,1%, potrivit Institutului Național de Statistică.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2021 a fost de 420 mii persoane. E în creștere față de luna precedentă (408 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,7% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna iulie 2021 (4,2% în cazul bărbaţilor şi 4,0% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,5% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2021.

Institutul Național de Statistică precizează că, începând cu acest an, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populația ocupată, acest indicator diminuându-se corespunzător. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie - iulie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

românia, în continuare pe primul loc la inflație în uniunea

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul Botoșani

Publicat

inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul

Publicitate

În perioada 09.02.2026 – 20.02.2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani derulează inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județ.

În această săptămână au fost verificate Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, iar săptămâna viitoare vor fi inspectate Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Economia României a intrat în recesiune tehnică: PIB în scădere două trimestre consecutiv, deși anul 2025 s-a încheiat pe plus

Publicat

economia româniei a intrat în recesiune tehnică: pib în scădere

Publicitate

Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. Pe ansamblul întregului an, însă, economia a înregistrat o creștere modestă, de 0,6%.

Potrivit datelor semnal publicate de INS, în trimestrul IV 2025, PIB-ul a fost mai mic cu 1,9% față de trimestrul III, pe serie ajustată sezonier. În...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosar penal pentru un tânăr din Bălușeni care a fost prins beat la volan pe străzile din municipiul Botoșani

Publicat

Șofer de 55 de ani, municipiul botoșani, aproape de comă

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe