EVENIMENT
În Suceava, într-o săptămână s-au dublat cazurile de răceală şi pneumononie. Cele mai multe internări, la copii
Numărul cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi de pneumonii s-a dublat într-o săptămână. În ultimele 7 zile au fost înregistraţi peste o mie de bolnavi, 87 de cazuri necesitând şi internări, cele mai multe la copii.
Potrivit DSP Suceava, în săptămâna 3 – 9 ianuarie, în judeţul Suceava nu a fost înregistrat niciun caz de gripă, dar s-au raportat 788 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare cu şapte internări şi 213 de cazuri de pneumonie cu 80 de internări.
Cele mai multe cazuri de infecţii respiratorii acute, respectiv 226, fără internări, au fost raportate la grupa de vârstă 15 – 49 de ani.
Totodată, s-au raportat alte 204 cazuri, cu două internări, la copii cu vârste între 5 şi 14 ani, precum şi 101 cazuri, cu o internare, la copii cu vârste între 2 şi 4 ani şi 106 cazuri la bebeluşi cu vârste de la 0 la 1 an, cu patru internări.
La persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani s-au raportat 91 de cazuri, fără internări, la categoria de vârstă peste 65 de ani s-a înregistrat 60 de cazuri, fără internări.
De asemenea, s-au înregistrat 213 cazuri de pneumonii, dintre care 30 la copii cu vârste între 5 şi 14 ani fiind şi trei internări. Alte 40 de cazuri de pneumonie, cu 28 de internări, sunt la copii cu vârste între 2 şi 4 ani, iar la copii cu vârste până la un an au fost raportate 42 cu 37 de internări.
La grupa de vârstă 15-49 de ani au fost raportate 31 de cazuri de pneumonie, cu două internări, la grupa de vârstă 50 – 64 de ani s-au înregistrat 37 de cazuri, cu şapte internări, iar la cei cu vârste peste 65 de ani s-au raportat 33 de cazuri, cu trei internări. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO: Când se deschide Centrul de zi pentru persoane vârstnice în Blaj. Servicii de asistență socială acordate locuitorilor
Lucrările pentru amenajarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice din Blaj au ajuns la stadiul de 75%. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat când va fi deschisă locația și ce servicii vor fi oferite locuitorilor în vârstă de peste 65 de ani.
Edilul a prezentat, luni, stadiul lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Centru de zi pentru persoane vârstnice” din Blaj. Investiția este de circa 6 milioane de lei, bani din PNRR.
Centrul va oferi servicii de recuperare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Peste 100 de elevi din Alba au participat la competiții de fotbal, handbal, tenis și kendama
Peste 100 de elevi au participat luni, la competiții sportive de tenis de masă, fotbal, handbal și kendama. Evenimentele s-au desfășurat în sala de sport a Colegiului Tehnic ”Apulum” din Alba Iulia.
Competițiile au fost organizate de Direcția Județeană pentru Sport Alba alături de Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic ”Apulum,” Colegiul Econimic ”DP Marțian”, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Clubul Sportiv…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tânără din Cluj, reținută pentru înșelăciune. 125.000 de lei obținuți prin contracte false de consultanță pe fonduri europene
O tânără de 25 de ani din județul Cluj a fost reținută de polițiști, fiind acuzată că, timp de aproape trei ani, ar fi înșelat mai mulți reprezentanți ai unor firme, promițând servicii de consultanță pentru accesarea fondurilor europene, fără a le presta efectiv. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 125.000 de lei.
Potrivit IPJ Cluj, luni, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea se schimbă radical înainte de Crăciun. Variații de temperatură și precipitații. Prognoza în Transilvania și în țară
Vremea până în 28 decembrie: condițiile meteo se schimbă radical înainte de Crăciun. Marți temperaturile scad brusc apoi vor crește treptat și vor ajunge la valori de primăvară. Însă din 23 decembrie acestea scad semnificativ din nou. Minimele vor varia între valori negative și pragul de îngheț.
Dacă în această săptămână nu sunt anunțate precipitații, în vest vor fi ploi în perioada 23-26 decembrie. Sunt anunțate posibile ploi înghețate în a doua zi de Crăciun…
Citește mai mult pe Alba24.ro




