EVENIMENT
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară pentru 72 de cetăţeni străini
În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară pentru un număr de 72 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi nu s-a permis ieşirea a cinci cetăţeni români din diferite motive legale, informează joi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 54.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 27.800 mijloace de transport (dintre care 15.700 de automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 24.100 persoane cu 11.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire - 30.700 persoane cu 16.100 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 24.300 de persoane şi 14.700 de mijloace de transport (8.100 automarfare), din care pe sensul de ieşire în ţară au fost aproximativ 16.200 de persoane cu 9.800 mijloace de transport.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 43 de fapte ilegale (33 de infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 2.300 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 9.780 lei.
AGERPRES
EVENIMENT
Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj.
”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.


Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie.
David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți.
Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.
Aurelian va urca iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu
Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost adjudecate după confruntări spectaculoase pe ambele terenuri.
Pe terenul central, Lucrezia Stefanini a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Tamara Zidansek, scor 6-1, 5-7, 6-0, într-un meci dominat clar în momentele-cheie.

Tot aici, Daria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
